FCSB a pierdut primul meci din acest sezon chiar pe teren propriu, în fața celor de la Oțelul Galați, scor 0-2. Rezultatul l-a scos din „pepeni” pe finanțatorul echipei „roș-albastre”, Gigi Becali, care a anunțat noi transferuri la campioana României.
Jocul echipei antrenate de Elias Charalambous pe pacursul partidei cu Oțelul Galați a lăsat de dorit. Vlad Chiricheș a fost tras răspunzător pentru eșecul FCSB-ului de Gigi Becali, care consideră că fotbalistul de 34 de ani nu mai este o variantă viabilă pentru postul de titular la FCSB.
Patronul celor de la FCSB a fost deranjat de prestația echipei sale din meciul cu Oțelul, care i-a dat de înțeles că Elias Charalambous mai are nevoie de întăriri. Astfel, decizia lui Becali a venit instant, imediat după finalul partidei din Ghencea.
„Da, chiar m-am enervat și mai fac transferuri. O să vedeți. Fundaș stânga și dreapta nu e nicio problemă că avem (n.r. râde).
Acolo stăm bine, mai ales în dreapta, au jucat extraordinar (n.r. râde)”, a spus Gigi Becali pentru DigiSport, fiind ironic în legătură cu jocul slab al echipei sale de ieri seară.
Căpitanul FCSB-ului din meciul cu Oțelul Galați, Vlad Chiricheș, nu a scăpat din vizorul patronului său. Experimentatul fundaș a greșit la golul care a produs deschiderea scorului, în minutul 44, atunci când Juri Cisotti l-a învins pe Andrei Vlad. Gigi Becali nu s-a sfiit și i-a pus la îndoială evoluția lui Chiricheș.
„Greșești o dată, de două ori, de trei, dar… Faci, dregi, îți mulțumesc, dar să dai pasă doar la adversari… Nu se poate așa ceva! N-avem cum să construim din spate.
E adevărat, e valoros Chiricheș, dar joacă prea lejer, da pasă la adversar și te nenorocește. Așa au zis antrenorii, să construim din spate.
Eu vreau fundași centrali care să câștige dueluri. Haruț ce vină are? Ce putea să facă? De ce să strângă? Lasă, să nu mai strângă”, a mai spus Gigi Becali, în cadrul aceleiași emisiuni.
Astfel, FCSB rămâne cu doar două puncte strânse după primele trei etape de campionat. Campioana României a pierdut „startul” în noua ediție a Superligii, după ce a remizat în primele două runde, cu Universitatea Cluj, scor 1-1, respectiv Unirea Slobozia, scor 2-2, iar în cel mai recent meci, în compania Oțelului, a suferit primul eșec, scor 0-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER