Gigi Becali a desființat trei fotbaliști și i-a pus pe lista neagră, după FCSB – Farul Constanța 3-2. În direct, la TV, le-a aruncat reproșuri grele: ce greșeli capitale au comis

Gigi Becali a desființat trei fotbaliști și i-a pus pe lista neagră, după FCSB - Farul Constanța 3-2. În direct, la TV, le-a aruncat reproșuri grele: ce greșeli capitale au comis
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali nu a avut milă după FCSB – Farul Constanța 3-2 și, în direct la TV, a desființat trei fotbaliști și i-a pus pe lista neagră.

Patronul campioanei României i-a „mitraliat” pe Nana Antwi, Vlad Chiricheș și Daniel Popa, aruncându-le reproșuri grele, în direct, la TV.

Reproșurile grele aduse de Gigi Becali celor trei fotbalitși după FCSB – Farul Constanța 3-2, pe care i-a pus pe lista neagră

FCSB a obținut o victorie muncită cu Farul, 3-2, care are darul de a ridica și mai mult moralul jucătorilor lui Gigi Becali înaintea manșei a doua cu Sparta Praga, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Chiar dacă echipa lui a câștigat, latifundiarul din Pipera a avut și nemulțumiri.

„Mi-a plăcut prima repriză, trebuia să marcăm patru-cinci goluri. Nu mi-a plăcut Antwi, care nu dă o centrare, nu mi-a plăcut Chiricheș, care a luat două goluri. Mi-a plăcut că am câștigat, dar nu mi-a plăcut că am schimbat echipa. Prima echipă a avut cinci ocazii, echipa a doua nu a avut ocazii și a dat două goluri.

S-a stabilit de la început să joace câte o repriză. Așa am stabilit. Am scos câțiva jucători. Olaru a câștigat meciul, e meciul lui. Nu erau semne de întrebare, nu uita Olaru fotbalul, erau semne de întrebare că nu s-a antrenat acolo (n.r. la națională). Popa nu dă gol din doi metri. Trebuia doar să întindă piciorul și să o bage în poartă.

Nici mie nu mi-a displăcut Popa cu Sparta, dar nu știu ce să mai zic, văd niște lucruri și nu mai înțeleg nimic din fotbal. Bag rezervele și am cinci ocazii, bag titularii, nu am ocazii și dau două goluri. Nu mai înțeleg”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.

Pentru FCSB urmează meciul cu Sparta Praga, programat marți, 13 august, pe Stadionul Steaua, de la ora ora 21:30. În tur, scorul a fost 1-1. Dacă se califică, campioana României joacă în play-off cu învingătoarea din dubla manșă PAOK Salonic – Malmo. În tur, scorul a fost 2-2.

Publicat: 10 08. 2024, 01:12