Gigi Becali s-a prezentat la baza FCSB-ului din Berceni pentru a prezenta noul staff al roș-albaștrilor, iar patronul vicecampioanei României a făcut o criză de râs când a aflat ce planuri are Dinamo.
Latifundiarul din Pipera a fost întrebat despre decizia oficialilor de la Dinamo București de a cere daune în valoare de cinci milioane de euro din partea Federației Române de Fotbal, organizatoarea Cupei României.
”De la cine? Numai ei pot fi în stare de așa ceva. De la cine, de la TAS? Ei trebuie să dovedească câștigul pierdut. Auzi atât de multe lucruri năstrușnice, te minunezi și îți vine să răzi. Sunt oameni mari. Îți dai seama ce tâmpenie? Îți dai seama ce oameni? Bă. Asta e cerșeală. Caută cerșeală, nod în papură. Sunt nebuni rău de tot”, a spus Gigi Becali, patronul FCSB-ului, în momentul în care a ajuns la baza de la Berceni.
Pe lângă faptul că au contestat prezența FCSB-ului în finala Cupei României după ce Andrei Vlad a jucat în turul semifinalelor, deși era suspendat, „câinii” cer despăgubiri de 5 milioane ed euro din partea FRF (Federația Română de Fotbal, organizatoarea competiției, informație dezvăluită de ProSport.
„Să vă spun ce s-a întâmplat. Anul trecut la Viitorul am avut aceeași speță. Noi cu Mateiu și ei cu Iacob. Am făcut adresă la Federație și ni s-a spus că primează ROAF-ul și Mateiu și Iacob au stat pe bară. Înainte de FCSB – Dinamo ne-a cerut Vali Argăseală hârtia. Seara ne-am dat seama că FCSB o să piardă la masa verde. S-au simțit vinovați și l-au ținut pe Moruțan pe bară”, a spus Mihai Rotaru, la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER