Gigi Becali este speriat de criza financiară care bate la ușă. S-a uitat prin conturile clubului și nu este deloc mulțumit. Patronul a făcut calculele în direct, la televiziune. Cei patru ani în care nu a câștigat campionatul i-au micșorat veniturile. Acum este gata să acorde o mai mare importanță meciurilor din Cupa României.
Gigi Becali este foarte îngrijorat. Așa pesimist nu a fost niciodată. Are deja 6 milioane de euro împrumutate la club, iar banii pe care îi așteaptă în aceste momente nu acoperă cheltuielile. Patronul FCSB a luat o decizie radicală. Nu mai cumpără jucători până nu trece furtuna. A făcut calculele în direct la televizor.
„Eu ce pot să vă spun eu e că eu nu mai dau mulți bani pe jucători pentru că nu știu ce se va întâmpla. Eu mă bucuram pentru că avem 1.400.000 de la televiziune, un milion de la sponsor, plus de la turci cu Junior Morais… n-au dat banii nici acum.
Și atunci pentru ce eu să nu mă protejez? Că salariile până în septembrie au scăzut la 150.000. Mai vând 3-4 jucători. Dacă îl vând pe Coman cumpăr vreo 3-4 jucători. Se mai schimbă situația”, a declarat patronul FCSB.
În anii precedenți, Gigi Becali nu acordă importanță partidelor din Cupa României. Au fost multe situații în care a jucat cu echipa a doua. Mihai Stoica a spus acum câțiva ani: „Cupa e competiția loserilor”. Acum este unul dintre obiectivele trasate lui Bogdan Vintilă.
„Trebuie neapărat să jucăm cupele europene. Nu mai contează cu cine cădem în Cupa României, ar fi bine cu Dinamo să joci două meciuri, e mai frumos, zic eu. În alți ani, Cupa nu ne interesa pentru că ziceam «campionatu’, campionatu’, campionatu’». Dar acum când vezi că nu iei campionatu’…”, a mai declarat finanțatorul echipei.
Gigi Becali este îngrijorat înainte de reluarea campionatului. CFR Cluj a câștigat cele două partide amicale, 2-1 cu FC Hermannstadt și 6-1 cu Gaz Metan, în timp ce FCSB a fost învinsă cu 2-0 de FC Voluntari și cu 3-2 de Clinceni.
„Mi-au spus cei de la echipă că totul este în regulă. Ce este în regulă, dacă pierzi? Meciul cu CFR e decisiv. Dacă câștigăm se relansează totul.
Dacă câștigă ei trebuie să ne retragem de la campionat, e gata. Dacă e egal mai jucăm. Mai avem șansa unui joc în retur. Nu ne ajunge, dar mai sunt încă șase în afară de astea două”, a mai declarat Becali la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER