Gigi Becali, patronul de la FCSB, este entuziasmat peste măsură de evoluțiile lui Ionuț Panțîru și a dat ordin de la Palat să i se prelungească înțelegerea pe un an.
Ionuț Panțîru a revenit nu de mult în echipa roș-albastră, după ani de zile în care a fost chinuit de o accidentare blestemată, de pe urma căreia a suferit trei intervenții chirurgicale.
Ionuț Panțîru și-a revenit miraculos după aproape trei ani în care a stat mai mult în sala de recuperare decât acasă. Accidentat în ultimii ani, operat de trei ori, Panțiru era sfătuit să se lase de fotbal. Chiar Meme Stoica a fost cel care i-ar fi spus lui Gigi Becali să-i rezilieze contratul fotbalistului transferat de la Politehnica Iași, deoarece îi încurcă pe ceilalți jucători la antrenamente.
Acum, Panțîru pare că e complet refăcut și a devenit un concurent serios pentru Risto Radunovic, titular de drept pe partea stângă a apărării campioanei României. Ultimele evoluții ale fotbalistului l-au determinat pe Gigi Becali să ia decizia de a-i prelungi contractul scadent în luna decembrie. Magnatul din Pipera spune că dacă știa că Panțîru este apt medical și fizic, nu l-ar mai fi achiziționat pe David Kiki de la Farul Constanța.
„Am zis să-i prelungească lui Panțîru contractul, încă un an. Dacă știam eu de Panțîru, nu-l mai luam pe Kiki, am mai dat și o grămadă de bani, 200.000 de euro la semnătură”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Înaintea lui Panțîru, un alt fotbalist, care are contract din șase în șase luni cu FCSB, veteranul Vali Crețu, și-a prelungit și el angajamentul. „Crețu a prelungit, i-am făcut 10.000 de la 7.000 de euro”, a mai anunțat Gigi Becali.
Ionuț Panțîru era jucătorul care urma să fie scos de pe listele cu jucători pentru Superligă și cupele europene, pentru a-i face loc lui Florin Tănase. Impresionat de evoluțiile fundașului stânga, Gigi Becali s-a răzgândit și l-a sacrificat până la urmă pe Nana Antwi, fotbalist adus în iarnă din Armenia, de la FC Urartu, și trimis deja să joace împrumut la FC Hermannstadt.
„Tănase nu îl mai înlocuiește pe Panțîru. Astăzi a fost cel mai bun de pe teren Panțîru, iar ca atare Tănase va intra în locul lui Antwi. Ce să faci cu Antwi? Ne mai păcălim și noi. Nana-i nana și Baba e… El face și lucruri bune. Putea să facă lucruri bune”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER