Sorin Șerban este unul dintre favoriții lui Gigi Becali, iar patronul vicecampioanei României chiar anunțat că are de gând să-l impună la FCSB pe tânărul fotbalist.
Latifundiarul din Pipera dezvăluia după meciul Academica Clinceni – FCSB, scor 0-3, că îl vrea pe Sorin Șerban (21 de ani) în lotul formației roș-albastre deoarece „va ajunge mare fotbalist”, iar Toni Petrea a ascultat de patron.
După ce în meciul cu FC U Craiova nu a făcut parte din lotul vicecampioanei României, iar cu Academica Clinceni a fost folosit 27 de minute, Gigi Becali a reușit să-l facă pe Toni Petrea să-i acorde mai multe minute favoritului său de la FCSB.
Sorin Șerban a făcut parte din lotul lui FCSB pentru meciul cu Chindia Târgoviște din etapa 26, dar nu și titularizat de Toni Petrea. Fotbalistul în vârstă de 21 de ani a fost introdus pe teren în minutul 45 al meciului cu formația lui Emil Săndoi.
Sorin Șerban, jucătorul despre care ProSport anunța că a fost dorit și de Gică Hagi la Farul Constanța, l-a înlocuit în echipă pe Risto Radunovic. Tânărul fotbalist nu l-a dezamăgit pe Gigi Becali, iar în minutul 66 a dat pasa decisivă la golul marcat de Vali Gheorghe în poarta Chindiei Târgoviște.
„Data trecută (la meciul cu FCU Craiova, scor 2-2) am zis că vreau să fie Șerban pe bancă. Am vorbit cu MM, din punctul meu de vedere, cum îl văd eu pe Șerban, cred că va ajunge mare fotbalist. Dar cum ei (n.r.- cei din staff) nu vor asta, fac un compromis. Dar la un moment dat, trebuie să mă impun.
Șerban nu are emoții deloc, nu dă bufa-bufa, iese în atac cu mingea la picior, îmi place foarte mult de el. Și așa nu o să intre Keșeru. Nu avem nevoie de Keșeru la meciul ăsta. Noi trebuie să dăm 2-3 goluri și să băgăm copiii”, spunea Gigi Becali după meciul câștigat cu Academica Clinceni, scor 0-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER