Gigi Becali a recunoscut public faptul că a făcut un blat: „Am făcut o moșmoandă ca să fim siguri! Am făcut cu Puiu și am salvat-o pe Steaua” | VIDEO
This browser does not support the video element.
În cadrul conferinței de presă susținute în cursul zilei de luni, în cadrul căreia, printre altele, și-a anunțat, din nou, retragerea din fotbal, Gigi Becali a dezvăluit și că a participat la trucarea unui meci, pe vremea când încă nu deținea în totalitate clubul roș-albastru.
Gigi Becali a recunoscut public faptul că a făcut un blat!
Meciul la care a făcut referire Becali s-a petrecut în martie 2000, la Onești, între echipa locală și formația care pe vremea aceea încă se numea Steaua, respectiv FCSB-ul de astăzi, club pe care omul de afaceri din Pipera l-a preluat în întregime trei ani mai târziu, dar la care începuse să investească încă de la finalul anilor ’90.
La acel moment, echipa roș-albastră, antrenată de Victor Pițurcă, se afla în zona periculoasă, la 6 puncte distanță de Farul, echipa care ocupa primul loc retrogradabil, și chiar risca, potrivit spuselor lui Gigi Becali, să „cadă” în Liga 2, întrucât, susține el, jocurile erau făcute atunci pentru ca Rocar, echipă care se lupta cu Steaua pentru evitarea retrogradării și la care investea atunci Gigi Nețoiu, să se salveze.
Așa că, după cum chiar el a dezvăluit, Gigi Becali a intervenit pentru a întoarce lucrurile în favoarea echipei din Ghencea. El a explicat că a intervenit pe lângă președintele celor de la Onești, Nicolae Puiu, pentru un rezultat favorabil Stelei.
Patronul FCSB-ului s-a referit la o partidă jucată în martie 2000, de Steaua de atunci, la Onești
Ceea ce s-a și întâmplat de altfel. Roș-albaștrii s-au impus atunci cu 3-1, rezultat care a consemnat prima victorie obținută sub comanda lui Victor Pițurcă în acel sezon.
„De când am intrat eu, am băgat 10 milioane când mi-au dat echipa generalii, cu miniștrii și cu armata. Atunci, toți arbitrii erau cu Rocar. Atunci, comanda Rocar fotbalul. Trebuia să retrogradeze Steaua și să rămână Rocar.
Numai că am venit eu cu Pițurcă. Iar Pițurcă a scos atunci echipa de pe teren, e meritul lui, cu scandaluri. Ne-am dus la Onești, acolo am făcut și noi o moșmoandă (n.r. lucru necurat, în limbaj popular) ca să fim siguri. Am făcut cu Puiu de la Onești și am salvat-o pe Steaua. Altfel eram în groapă, eram la bătaie cu ăia de la Rocar. I-am biruit, am fost mai tari. Mai erau două meciuri și era retrogradată Steaua”, a spus Gigi Becali la conferința de presă de luni.
În 2010 Becali susținea că nu a participat niciodată la astfel de aranjamente
În realitate, meciul de care a vorbit Becali nu s-a disputat la finalul acelui sezon, așa cum a spus el, ci în etapa cu numărul 23. Acea victorie de la Onești a reprezentat începutul unui reviriment al Stelei, care a încheiat stagiunea pe poziția a treia, la 27 de puncte distanță de campioana Dinamo. Pe de altă parte, FC Onești a retrogradat, iar Rocar s-a salvat până la urmă de la acest deznodământ.
Această dezvăluire făcută de Becali contrazice ceea ce a spus el în 2010, în contextul condamnării din „Dosarul Valiza”. Atunci, el a susținut că nu s-a implicat niciodată în astfel de „jocuri de culise”.
Să știe toată lumea că Steaua nu a făcut și nici nu va face vreodată blaturi! Nu voi apela la așa ceva, vom juca doar pe teren, așa cum am făcut întotdeauna”, a spus atunci Gigi Becali.