Gigi Becali a tunat la adresa lui Edi Iordănescu: „Donează el banii mei? Face caritate?”. Ce spune despre clauza de 500.000 de euro: „Să stea liniștit. Nu o să primească nimic”
Gigi Becali continuă „războiul” cu Edi Iordănescu! Patronul de la FCSB a răbufnit după ce a aflat că tehnicianul vrea să doneze cei 500.000 de euro care i-ar putea primi de la omul de afaceri.
Finanțatorul roș-albaștrilor râde de clauza pe care o are în contract Edi Iordănescu și este convins că nu va ajunge să-i plătească acestuia o jumătate de milion de euro.
Edi Iordănescu a recunoscut că Gigi Becali i-a propus rezilierea de comun acord a contractului, însă el nu dorește să plece de la vicecampioana României dacă nu i se plătește clauza de 500.000 de euro sau dacă afaceristul nu recunoaște public că dorește să controleze totul la FCSB.
Gigi Becali continuă „războiul” cu Edi Iordănescu: „Donează el banii mei?”
Gigi Becali a aflat ce a scris Edi Iordănescu în comunicat și susține că nicio clauză nu-l va împiedica să vorbească despre jocul echipei.
„El să doneze, dar banii lui. Nu banii mei. Face caritate pe banii mei? Îi transmit: nu pleci nicăieri. I-am scris eu: mai bine să pleci în glorie, nu acum. El zice că nu e apreciat, că nu a primit nicio vorbă frumoasă. Să-și facă treaba, nu să plece acum. Păi, ce vorbă frumoasă?
Donează el banii mei? Eu râdeam de clauze, că nu am voie să vorbesc de echipă, de joc. Cum adică eu, patron, să nu vorbesc de echipă? Să nu zic că nu-mi place? Dacă l-aș critica sau dacă l-aș da afară, da, i-aș da clauza. Dar nu îl dau afară. Să stea liniștit. Nu o să primească nimic”, a tunat Gigi Becali, la Digi Sport.