Este cunoscut faptul că Gigi Becali este unul dintre cei mai influenți oameni din România, patronul Stelei fiind ales de curând și deputat în Parlament.
Iată că latifundiarul din Pipera este acuzat de faptul că ar fi înscenat arestarea lui Dumitru Tudor împreună cu angajații săi.
Impresarul a fost arestat pentru n presuspus șantaj al familiei Reghecampf, iar ulterior judecătorii au decis să îl cerceteze pe acesta în stare de libertate.
„Luțu m-a sunat să-mi spună că vrea să-mi dea 3.000 de euro ca să terminăm scandalul cu familia Reghecampf. Am stat o oră cu el în fața restaurantului și am intrat înăuntru când au venit Reghe și Ana Maria. Au vrut să deschidă o discuție pe care nu am acceptat-o. Ei aveau pe ei tehnică de înregistrare, rezolvată de marele patron al Stelei. El a vorbit la Poliție și a înscenat totul”, a declarat Dumitru Tudor pentru Sport Total FM.
Agentul FIFA a explicat apoi modul în care a fost efectuat flagrantul.
„Au scos niște bani și i-au aruncat pe masă. Eu doar i-am spus ospătarului să ia banii de pe masă. Am ajuns la Poliție și râdeau și ei că era o înscenare proastă”, a mai declarat Dumitru Tudor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER