Gigi Becali, anunț de ultima oră despre transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray. „Aseară intrase în impas!” Când va pleca în Turcia

Olimpiu Vasile Morutan in meciul amical de fotbal dintre FCSB si Chindia Targoviste, disputat la Baza de antrenament FCSB din Bucuresti-Berceni, sambata 3 iulie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gigi Becali (63 de ani) a oferit noi detalii despre transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray și a recunoscut că mutarea intrase în impas duminică seară.

Gigi Becali anunțase înaintea meciului FCSB – Sepsi OSK, scor 1-1, că a ajuns la un acord cu Galatasaray pentru transferul lui Olimpiu Moruțan pentru 5,7 milioane de euro, dar lucrurile s-au complicat duminică seară.

Turcii au trimis la București un negociator pentru a discuta cu Gigi Becali în legătură cu transferul lui Olimpiu Moruțan, iar mutarea picase pentru câteva ore.

Gigi Becali, anunț de ultima oră despre transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray

Conform celor spuse de Gigi Becali, turcii ar fi vrut să plătească 5.000.000 de euro pentru a-l lua pe internaționalul român de la FCSB, după ce Giovanni Becali le spusese că aceasta este suma pentru care fotbalistul poate pleca. După lungi discuții, bașkanii de la Galatasaray au acceptat să ofere cele 5,7 milioane de euro pentru Olimpiu Moruțan.

„Moruțan azi noapte a picat pentru că au trimis un negociator, am negociat. Giovanni le-a spus că îl dau cu 5 milioane, si cand le-am zis 5,7 ei au spus că știau că e 5 milioane. S-a întrerupt transferul, iar azi de dimineață au revenit. De ce au trimis să negocieze dacă nu au încredere.

Au spus azi de dimineață că respectă contractul și oferă 5,7 milioane de euro. O să plece! M-am înțeles, iar băiatul nu a mai jucat al echipă. Au cerut ei ca să nu joace cu Sepsi. A intrat în impas aseară că voiau să dea 5 milioane. El va pleca astăzi spre Turcia”, a spus Gigi Becali pentru Pro X.

Gigi Becali va primi 4,2 milioane de euro acum, iar alte 1,5 milioane dacă Galatasaray se va califica în grupele Europa League. Din cele 5,7 milioane de euro pe care FCSB le va încasa de pe urma transferului lui Olimpiu Moruțan, FC Botoșani va încasa 570.000 de euro.

Publicat: 24 08. 2021, 12:36
Actualizat: 24 08. 2021, 12:37