Gigi Becali, anunț despre accidentarea lui Florinel Coman: „Normal că m-am interesat de el!”. Când e așteptat să revină pe teren | EXCLUSIV

Florinel Coman la un prim antrenament al stelistilor din sezonul competitional 2021-2022, desfasurat la Baza de antrenament FCSB din Berceni, sambata 12 iunie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Florinel Coman s-a accidentat serios în meciul cu Sepsi, încheiat la egalitate, 1-1, iar patronul FCSB Gigi Becali a vorbit despre situația fotbalistului. Finanțatorul susține că situația s-a îmbunătățit în ultimele zile, dar nu a făcut previziuni privind data la care jucătorul ar urma să revină sub comanda lui Edi Iordănescu.

Florinel Coman a părăsit accidentat terenul în repriza a doua a meciului cu Sepsi OSK, iar situația sa este destul de serioasă, acesta fiind supus unei intervenții chirurgicale în Marea Britanie. Medicii au anunțat că fotbalistul transferat în 2017 de la Viitorul Constanța (actuala Farul) va fi indisponibil pentru aproximativ trei luni de zile.

FCSB a obținut doar o remiză în meciul cu Sepsi, 1-1, apoi a mai disputat o singură partidă, fiind învinsă cu 4-1 pe terenul campioanei CFR Cluj.

Gigi Becali, anunț despre accidentarea lui Florinel Coman: „O să avem grijă să se recupereze foarte bine!”

Finanțatorul FCSB Gigi Becali a comentat pentru ProSport situația lui Florinel Coman, care este așteptat să revină pe teren peste aproximativ trei luni de zile. „Coman stiu că e mai bine. Acum este plecat, dar o să avem grijă să se recupereze foarte bine”, a declarat Gigi Becali.

Finanțatorul lui FCSB s-a interesat de situația în care se află fotbalistul după operație și spune că acesta va avea parte de cele mai bune condiții din punct de vedere medical, astfel încât întoarcerea sa pe terenul de joc să se petreacă în cel mai scurt timp posibil. „Normal că am întrebat de el, însă nu sunt eu doctor să vă spun când revine Coman pe teren”, a mai spus Gigi Becali pentru ProSport.

Accidentat în repriza a doua a jocului cu Sepsi OSK, din etapa a șasea a Ligii 1, Florinel Coman a fost supus unei intervenții chirurgicale, astfel că va lipsi aproximativ trei luni de pe teren.

Publicat: 30 08. 2021, 23:54