Gigi Becali anunță transferul atacantului cu clauză de 500 de milioane de euro, sub formă de împrumut: „Am acceptat!” | EXCLUSIV
Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a confirmat că Ianis Stoica, atacantul în vârstă de 20 de ani al roș-albaștrilor, va fi cedat sub formă de împrumut la Petrolul Ploiești.
Gigi Becali anunță transferul atacantului cu clauză de 500 de milioane de euro, sub formă de împrumut
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Ianis Stoica va ajunge la Petrolul Ploiești, sub formă de împrumut de la FCSB.
Contactat de către ProSport, patronul Gigi Becali a confirmat informația și a anunțat că întâlnirea decisivă va avea loc în cursul zilei de joi. Potrivit surselor ProSport, cele două părți se vor întâlni joi, de la ora 11:00.
„Am fost căutat de cei de la Petrolul pentru Ianis Stoica. Am decis să îi permit să meargă împrumut acolo. Din câte știu eu, azi trebuie să se ducă sa se întâlnească cu ei să semneze”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru ProSport.
Clubul prahovean ar dori să obțină și o opțiune privind un transfer definitiv la finalul sezonului, însă Gigi Becali și-a dat acordul, momentan, doar pentru împrumutul jucătorului. Rămâne de văzut dacă patronul lui FCSB va accepta propunerea celor de la Petrolul Ploiești. Totuși, potrivit surselor ProSport, nici jucătorul nu și-ar dori ca această opțiune să se materializeze.
Cotat la 900 de mii de euro de către Transfermarkt, Ianis Stoica a jucat zece meciuri pentru U Cluj în acest sezon din Superliga, iar în prima parte a stagiunii a bifat șase apariții în tricoul celor de la FCSB. Nu a reușit să înscrie niciun gol.
În ultimii patru ani, Ianis Stoica a fost mai mult împrumutat. Acesta a jucat la Dunărea Călărași, Petrolul Ploiești, Metaloglobus, CSM Slatina și U Cluj. La gruparea prahoveană a mai evoluat în perioada iulie 2019 – februarie 2020, când a jucat opt meciuri pentru Petrolul, în Liga 2.
Petrolul Ploiești îl vrea și pe fiul lui Narcis Răducan
După ce va parafa înțelegerea cu Ianis Stoica, Petrolul Ploiești ar urma să prioritizeze negocierile pentru transferul lui Iustin Răducan, fiul lui Narcis Răducan.
Singura problemă care există în acest caz este că jucătorul aparține clubului Regal Sport, astfel că echipa care ar dori să îl transfere definitiv ar trebui să îi plătească grila de formare.
Atacantul în vârstă de 17 ani a evoluat în ultimele două sezoane la CSA Steaua, în Liga 2. A bifat câte trei apariții pe stagiune, în campionat.