Gigi Becali a vorbit, pentru ProSport, despre transferul lui Denis Haruț de la FC Botoșani la FCSB și a dezvăluit suma neobișnuită cu care l-a cumpărat pe tânărul fundaș.
Deși transferul lui Denis Haruț, la FCSB, părea picat, după ce jucătorul a refuzat, pe ultima sută de metri, să semneze cu roș-albaștrii, tânărul fotbalist a hotărât, în cele din urmă, să meargă la formația lui Gigi Becali.
Denis Haruț (21 de ani) a fost transferat de FC Botoșani, liber de contract, în vara lui 2019, de la ACS Poli Timișoara.
Latifundiarul din Pipera susține că Denis Haruț a semnat cu FCSB, iar transferul s-a realizat conform regulamentului.
Cât despre suma de transfer, Gigi Becali spune că a plătit 661.000 de euro celor de la FC Botoșani, o sumă neobișnuită în tranzacțiile de fotbaliști.
„A semnat Haruț. Gata! E fotbalistul FCSB! Am făcut totul conform regulamentului. Am respectat sută la sută regumalentul. Am plătit pentru el 661.000 de euro. Am scăzut de la 700.000 de euro”, a declarat Gigi Becali, pentru ProSport.
Declarația lui Marius Croitoru, după meciul cu Chindia Târgoviște, a lăsat de înțeles că transferul lui Denis Haruț, la FCSB, ar fi fost perfectat încă de joi. Oficial, Denis n-a jucat în meciul de la Ploiești după ce a acuzat probleme medicale. Fundașul era însă anunțat titular cu Chindia și a dispărut din formula de start în ultimul moment.
„Nu l-am pierdut pe Haruț, l-au găsit alții. A simțit ceva la picior și n-a vrut să riște. Mă gândeam că risc prea mult și nu era cazul”, a spus Marius Croitoru, la finalul victoriei cu Chindia.
1 milion de euro este cota lui Denis Haruț, conform transfermarkt.com
1 gol a dat Denis Haruț în 20 de partide bifate pentru FC Botoșani, în acest sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER