FCSB s-a calificat în turul al treilea preliminar al Conference League, după victoria cu 4-2 obținută în fața lui Saburtalo Tbilisi.
La finalul jocului de pe Arena Națională, patronul „roș-albaștrilor”, Gigi Becali, a declarat că va mai aduce de urgență câțiva fotbaliști la echipă.
Finanțatorul vicecampioanei României a anunțat că va transfera cel puțin doi jucători, iar unul dintre aceștia va fi adus în banda dreaptă, acolo unde FCSB nu mai are dublură pentru Andrei Cordea, cel care va fi suspendat în turul următor, după ce a văzut cartonașul roșu în prelungirile partidei.
Mai mult, patronul celor de la FCSB a făcut anunțul decisiv și în legătură cu Dan Nistor, despre care s-a speculat că ar putea sosi în această perioadă, fiind exclus din lotul Universității Craiova. Becali a infirmat transferul și a spus că nu crede că această mutare va avea loc.
„Dacă reușesc, mâine iau un fotbalist, doi. Unul, în locul lui Cordea, îl vom pune pe listă, că am luat un cartonaș. Noi n-am avut atacant. Dan Nistor nu cred că va veni”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.
În urma calificării obținute de echipa pe care o conduce, Becali anunță că s-a răzgândit în privința retragerii sale din fotbal. Deși a precizat în mai multe rânduri că va începe cât de curând această operațiune, omul de afaceri a explicat că transferul lui Florin Tănase l-a făcut să revină asupra deciziei.
„M-a schimbat că am scăpat de 40.000 de euro salariu și că am luat 10 milioane. Era un ghimpe un salariu de 40.000 euro pe lună. În tur Dică trebuie să fie în cărți cu CFR și Craiova a lui Rotaru, să fie la maxim 3 puncte, la titlu”, a adăugat latifundiarul, pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER