Gigi Becali, patronul vicecampioanei României, a făcut anunțul momentului despre transferurile pe bani mulți la FCSB.
După ce FCSB a remizat cu FC Voluntari, scor 2-2, în etapa a 9-a din play-off-ul Ligii 1, iar formația roș-albastră e la un pas să piardă titlul, Gigi Becali a luat o decizie radicală.
Latifundiarul din Pipera a anunțat că nu va mai da bani pe transferuri, iar singurii jucători care vor ajunge la echipa condusă de Toni Petrea sunt cei din academia sa de la Bercen.
Totodată, latifundiarul din Pipera a decis să facă și economie deoarece nu mai dorește să bage bani în fotbal și îi amenință pe angajații săi că va tăia în carne vie.
Asta nu e tot! Chiar dacă a decis să nu mai bage bani la echipă, Gigi Becali este convins că formația roș-albastră o să câștige titlul în sezonul 2022 – 2023.
„Nu mai iau niciun jucător, nu mai facem niciun contract. Vedem în academie. Economie. Păi, ce, eu sunt idiot? Dau banii mei la fotbal? Fac tăieri pe unde pot. Fac economie la bani, asta nu înseamnă că îmi bat joc de marfa pe care o am. Jucătorii vor rămâne să câștigăm campionatul la pas la anul”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
După remiza cu FC Voluntari, scor 2-2, FCSB a rămas pe locul doi în clasamentul play-off-ului, cu 53 de puncte, la unul în spatele liderului CFR Cluj, dar campioana României are un meci în minus.
Formația roș-albastră trebuie să spere ca CFR Cluj să se încurce cu Universitatea Craiova, duminică, 15 mai, ora 21.30, în etapa a 9-a din play-off, pentru ca meciul decisiv să aibă loc la Buzău, în etapa a 10-a.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER