Gigi Becali a vrut să dea o super lovitură pe piața transferurilor în această vară și a ofertat un fundaș de la Atalanta.
Chiar dacă i-a transferat pe Joyskim Dawa și Rachid Bouhenna în această vară, Gigi Becali mai vrea să aducă la vicecampioana României un fundaș central.
Astfel, latifundiarul din Pipera a pus ochii pe Anton Kresic, un fundaș care se află sub contract cu Atalanta și care este dorit și de Dan Petrescu la CFR Cluj.
Jurnaliștii croați de la novilist.hr anunță că Anton Kresic a fost ofertat de FCSB și CFR Cluj în pauza competițională din vară, dar cele două rivale din Liga 1 au fost refuzate de către fotbalistul în vârstă de 26 de ani.
Anton Kresic a dorit să rămână sub formă de împrumut la Rijeka, mai ales că echipa se află în Croația, țara sa natală, și a avut parte de susținerea suporterilor în sezonul precedent. Fundașul a jucat în ediția 2021 – 2022 în 36 de meciuri, în toate competițiile, a dat patru goluri și a oferit două pase decisive.
Anton Kresic (26 de ani) a ajuns a ajuns la echipa U19 a lui Atalanta în august 2016 de la NK Zagreb U19 pentru 100.000 de euro, dar nu a bifat niciun meci pentru formația din Serie A deoarece a fost cedat sub formă de împrumut la Trapani, Avellino, Cremonese, Carpi, Padova și HNK Rijeka.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER