Gigi Becali are un nou favorit la FCSB, iar dezvăluirea a fost făcută de latifundiarul din Pipera după ce echipa sa a învins-o pe Dinamo București, scor 3-0, în „Ștefan cel Mare”.
Meciul dintre Dinamo București și FCSB din semifinalele Cupei României s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 0-3, iar Gigi Becali a rămas impresionat de Alexandru Pantea, fotbalist despre care susține că este un geniu pe teren.
Mai mult, latifundiarul din Pipera a dezvăluit și cum a ajuns să aibă la prima echipă jucători de mare perspectivă precum Alexandru Pantea (16 ani) sau Cristian Dumitru.
„Eu sunt bucuros și aici mă refer la Pantea. Eu am experiență în fotbal și am văzut că există fotbaliști genii. Ăștia sunt jucători care pot juca la echipa mare la 16-17 ani, poate doar Mirel Rădoi a mai fost așa. Al doilea e Pantea.
Am investit foarte mulți bani la echipă și am avut posibilitatea pentru că acolo am avut case pentru muncitor care pot găzdui cam 1.500 de oameni. Asta m-a ajutat foarte mult pentru că noi îi ținem pe jucători internați. Nepotul meu s-a ocupat de asta. Când am intrat în pușcărie am făcut foarte mulți bani”, a spus Gigi Becali la Pro X.
Alexandru Grigoraș Pantea (16 ani) a debutat în tricoul vicecampioanei României în meciul jucat de FCSB cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-2, în etapa a 4-a din play-off-ul Ligii 1, iar Bogdan Argeș Vintilă s-a bazat pe serviciile sale și la derby-ul cu Dinamo din semifinalele Cupei României.
„Sunt bucuros de decizia lui Mister de a mă băga în teren la vârsta mea. Fericit, meciul trecut am fost copil de mingi cu Craiova, la meciul ăsta titular. Un moment de nedescris! Am 16 ani și 8 luni, am trecut clasa a 11-a. Îmi pare rău pe o parte, pe o parte nu. Am antrenamente în fiecare zi, mă bucur, am plăcerea de a juca fotbal”, spunea Alexandur Pantea după debutul în tricoul FCSB-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER