Gigi Becali, patronul FCSB, admite că introducerea tehnologiei VAR ar elimina anumite controverse asupra unor faze litigioase.
Conducătorii roș-albaștrilor pun pe seama erorilor de arbitraj pierderea titlului în acest sezon din campionatul intern. CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova, în penultima etapă a play-off-ului Ligii 1.
În urma acestui rezultat partida FCSB – CFR Cluj, de duminica viitoare, n-are niciun fel de relevanță în privința clasamentului final.
Gigi Becali dă vina pe arbitraj pentru ultimele rezultate ale roș-albaștrilor.
„Dacă aveam VAR, își puteau face ei meseria? Nu-și mai făcea federația meseria. Nu vedeți ce e în țara asta? Conduce Securitatea. Niște lucruri… n-ai ce să faci. Dacă va fi VAR intervine și bunul simț care revoltă pe toată lumea.
Dacă vine Miron și dă cu capul în minge, vine altul și dă cap în cap cu el și se dă 11 metri, n-ai cum. Nu poți să mai dai acum”, a declarat Gigi Becali la Pro Arena.
CFR Cluj a câştigat al cincilea său titlu consecutiv de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a, penultima, a fazei play-off a Ligii I.
Echipa antrenată de Dan Petrescu are patru puncte avans faţă de principala sa urmăritoare, FCSB, înaintea ultimei etape din play-off. De remarcat că la finalul sezonului regulat, CFR avea 14 puncte în plus faţă de FCSB.
Dan Petrescu crede că este judecat prea aspru în România, deşi, spune el, a scos lumea în stradă ca fotbalist şi a făcut lumea fericită ca antrenor.
„Nu e uşor să câştigi cinci campionate la rând. Şi în continuare aştept să fiu criticat de astăzi încolo, cum am fost de când sunt antrenor aici, am fost făcut praf şi pulbere non-stop, dar până la urmă medalia e aici. Ceilalţi vorbesc şi eu câştig trofee.
După un meci mi s-a cerut şi demisia, mi s-a spus că nu înţeleg nimic, că jucăm nu ştiu cum, dar îi felicit pe cei care dau declaraţii despre mine, un antrenor şi un om care a făcut ceva pentru fotbalul românesc.
Ca jucător mi-am dat viaţa, am scos lumea în stradă, iar ca antrenor fac lumea fericită. În continuare voi fi criticat, sunt convins, asta este realitatea, dar nu merit acest tratament pe care îl am eu în România”, a tunat Dan Petrescu la conferin’a de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER