Presa din Cipru anunță că portarul FCSB, Cristi Bălgrădean, are ofertă de la Omonia Nicosia. Gigi Becali confirmă interesul pentru portarul său și spune că este pregătit pentru plecarea acestuia: are variantă de rezervă.
Andrei Vlad a intrat în mai multe rânduri în gura patronului FCSB și și-a împărțit „momentele de glorie” cu Cristi Bălgrădean. Tânărul portar al FCSB ar putea intra de acum într-o nouă perioadă a carierei. Cel puțin asta susține patronul echipei, care este gata să mizeze iar pe „Messi al portarilor”, așa cum a fost numit chiar de șeful FCSB.
„La Bălgrădean nu e vorba de afacere. Are o ofertă, poate să ia un salariu mare. Așa e normal, creștinește. Dacă pleacă Bălgrădean, vedem dacă mai aducem portar. Vlad ce are? A crescut, gata!”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.
”Nu știu ce să vă zic, am auzit că mi-ar da 100.000 de euro. Dacă îmi dau 300.000, îl dau. Altfel, nu se pune problema”, a mai spus Gigi.
Antrenorul FCSB, Bogdan Argeș Vintilă, nu ar vrea să se despartă de titularul său:
„Cristi Bălgrădean e sub contract cu noi, așa că eu nu îmi fac probleme despre plecări, despre zvonuri. Este un portar bun de care avem nevoie”, a spus Bogdan Vintilă, după ultimul amical din Spania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER