Vlad Chiricheș are cale liberă către FCSB, după ce jurnaliștii din Italia au subliniat că fundașul va pleca de la Cremonese.
Vlad Chiricheș are șanse tot mai mari să revină la FCSB! Aventura românului la Cremonese se încheie după ce italienii n-au reușit să evite retrogradarea în liga a doua din Italia.
„Chiricheș nu mai face parte din planuri. Rezilierea e o ipoteză concretă acum”, au scris cei de la Tuttob.
„Din punctul de vedere al imaginii, cu siguranță suporterii vor fi încântați. El este un tip profesionist, nu creează probleme, niciodată nu a creat probleme în vestiar. Vorbește destul de rar. Probabil că îi vor da un rol, dar el nu e în general un tip vocal. El nu e un tip vocal, e mai degrabă un exemplu prin ceea ce face. Îl vor respecta și pentru felul în care va juca, și pentru felul în care se va antrena. El e cel mai bun jucător pe care îl pot avea în prezent pe acea poziție”, a spus Alexandru Bourceanu, la ProSport Live.
Gigi Becali încă îl mai așteaptă pe Vlad Chiricheș, după ce a fost dezamăgit de felul în care s-au comportat fundașii roș-albaștrilor în sezonul trecut.
„Salariul pe un an al lui Chiricheş costă cât transferul definitiv al lui Burcă. El trebuie să dea un răspuns. A spus că aşteaptă să vadă ce are, eu i-am făcut o ofertă, dar o să vedem.
Aşteptăm să dea un răspuns.
Nu mai iau decât jucători care pasează. Pentru că aşa am luat golurile de la 2-0 (n.r – cu Farul). Toată lumea, zbang!, în ele. Nu, tată! O să dau un ordin că nu mai ai voie să te aperi în 40 de metri. Te aperi în 40-50 de metri. Nu mai ai voie să te aperi în careu. Bun, ne retragem, dar nu mai ai voie până în 16 metri. Dacă se apără aşa, imediat mă duc la bază şi fac şedinţă cu ei. Nu mai vreau să văd aşa ceva.
De asta vreau să aduc un fundaş central. Când vine mingea la el să nu dea lumânare în sus sau dă aiurea în ea. Nu, dacă vine mingea la el şi este singur, o opreşte şi pasează. Iese cu mingea la picior, nu mai vreau să dăm aşa în ele”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER