Gigi Becali, ctitorul lui Dumnezeu şi în plină pandemie: construieşte o biserică pentru victoria împotriva turcilor de la Galatasaray! Imagini VIDEO din Pipera | EXCLUSIV

Finantatorul echipei Steaua Bucuresti, Gigi Becali, urmareste meciul cu Galatasaray Istanbul, din mansa secunda a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, in Bucuresti, miercuri, 27 august 2008. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 5 poze

Miliardarul este ghidat de credinţă şi în aceste timpuri grele prin care trece România. ProSport a aflat că Gigi Becali construieşte o biserică, în ciuda crizei economice importante care stă să lovească ţara. Proiectul este dedicat triumfului pe care FCSB l-a obţinut împotriva turcilor de la Galatasaray, în 2008.

Patronul FCSB este un tip religios şi a făcut din acest lucru, mereu, un act de mândrie. De-a lungul timpului, Gigi Becali a oferit sume importante pentru ridicarea sau consolidarea bisericilor din ţară, dar şi pentru ajutorarea preoţilor de pe Muntele Athos.

Acum, el ctitoreşte, împreună cu soţia Luminiţa, o biserică în Pipera. Alături de lăcaşul închinat lui Dumnezeu, latifundiarul ridică şi o clădire de birouri.

Gigi Becali, despre biserica pe care o ridică în amintirea victoriei cu Galatasaray din Liga Campionilor: “Asta i-am făgăduit lui Dumnezeu”

ProSport a fotografiat, la faţa locului, construcţia impunătoare ce se înalţă spre cinstirea lui Dumnezeu. Conform machetei, la momentul finalizării, investiţia lui Becali va reprezenta “bijuteria” zonei.

Este un proiect la care m-am gândit înainte de meciul cu Galatasaray. I-am făgăduit lui Dumnezeu încă de atunci că, dacă noi îi vom elimina pe turci, eu voi face o biserică. A mai trecut o perioadă pentru că nu faci o biserică bătând din palme. Trebuie să găsești locul, să primești toate autorizațiile, și așa mai departe.

Până la urmă decis să o fac în Pipera. Muncitorii de la mine au acolo tot ce le trebuie. Acolo dorm, acolo mănâncă, deoarece au mult de muncă. O să contruiească şi o clădire de birouri. Încerc să fac și eu tot ce pot pentru semenii mei. Nu îmi este ușor.

 

Nu vreau să se spună că Becali iar se laudă, dar dacă mă sunaţi și mă întrebaţi, atunci pot eu să vă mint? Eu vă spun adevărul, mai ales că este vorba de o biserică. Dacă ar fi după mine, eu aș construi în România cât mai multe biserici, case și spitale, dar fac și eu ce pot.

Vreau să trecem cât mai repede peste nenorocirea asta cu cornavirusul și vreau să le doresc multă sănătate tuturor românilor. Le mai transmit să aibă grijă de ei și să se roage la Dumnezeu. După ce o să se ridice starea de urgență o să fie mult mai bine și trebuei să ne apropiem din nou de normalitate„, a declarat Gigi Becali pentru ProSport, despre biserica unde se va ruga, mai mult ca sigur, alături de Alexandru Tudor, un alt credincios de la FCSB.

Vezi mai multe imagini cu locul unde Gigi și Luminița Becali ridică biserica în Galeria Foto

FCSB s-a calificat în 2008 în grupele Ligii Campionilor! Becali i-a miruit pe Rădoi şi Neşu în vestiar

Calificarea care l-a determinat pe Gigi Becali să investească o sumă importantă pentru ridicarea unei biserici este cea din 2008, împotriva turcilor de la Galatasaray.

Atunci, FCSB, care era antrenată de Marius Lăcătuş, a reuşit performanţă să elimine, în dublă manşă, formaţia pregătită de neamţul Michael Skibbe. În tur, la Instanbul, românii au scos un 2-2 preţios, iar la Bucureşti au dat lovitura, 1-0, prin golul marcat de Bănel Nicoliţă. De precizat că Nicoliţă se afla în poziţie de ofsaid, dar brigada italiană de arbitri, condusă de Matteo Trefoloni, a validat golul.

Interesant este faptul că înainte de startul meciului, Gigi Becali şi-a făcut semnul crucii pe frunte, având degetele înmuiate în mir sfinţit adus de la Muntele Athos. În plus, conform celor relatate la acea vreme, patronul FCSB a mers şi în vestiar şi i-a miruit pe fotbalişti, dar şi pe antrenorul Marius Lăcătuş!

Steaua: Zapata – P. Marin, D. Goian, Rădoi, Neşu – Lovin, Ov. Petre (Tiago ’81) – Nicoliţă, Dayro Moreno, Toja (Ghionea ’67) – Arthuro (B. Stancu ’78). Antrenor: Marius Lăcătuş.

 

Galatasaray: Aykut – Linderoth (Yilmaz ’79), Meira, Servet, Hakan Balta – M. Topal – Arda Turan, Ayhan (Umit Karan ’59), Lincoln (Hasan Şaş ’71), Kewell – Nonda. Antrenor: Michael Skibbe.

 

Marcator: Bănel Nicoliţă ’57

Publicat: 27 04. 2020, 18:39
Actualizat: 27 04. 2020, 19:08