Gigi Becali, decizie de ultimă oră după anunțul lui Iohannis: „ Joi sau vineri le facem testele coronavirus și apoi se va întâmpla asta!” | EXCLUSIV

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că de pe data de 16 aprilie se va prelungi starea de urgență pe teritoriul României cu cel puțin încă o lună.

Informația i-a dat planurile peste cap lui Gigi Becali, cel care anunțase că jucătorii lui Vintilă își vor relua antrenamentele în Săptămâna Mare. ProSport a anunțat azi în exclusivitate că Tănase, Vînă, Panțîru, Adi Popa și Oaidă au efectuat un antrenament fizic ușor în baza de la Berceni.

„Am anulat reluarea antrenamentelor deoarece se va prelungi starea de urgență!”

Contactat de ProSport, Gigi Becali a vorbit despre jucătorii săi. „Lucrurile sunt foarte clare, iar băieții care au fost azi la bază au avut acceptul nostru. Însă, după ce vor face toți testele coronavirus, cred că joi sau vineri, ei nu își vor mai relua antrenamentele. Nu se vor mai relua antrenamentele, deoarece Iohannis a anunțat că va prelungi starea de urgență. Băieții vor primi din nou un program de la Vintilă și îl vor face fiecare pe la casele lor.

Dacă nu se prelungea starea de urgență, băieții își reluau cu toți antrenamentele în baza de la Berceni. Sper din tot sufletul să fie bine în țară, iar președintele să nu mai fie nevoit să mai prelungească și a treia lună starea de urgență în România. Nu știu când se va relua campionatul, dar eu sper că în iunie vom juca din nou în Liga 1. Dacă se va da și o a treia lună de stare de urgență, atunci nu cred că mai este timp să reluăm campionatul în România. Nu ai timp să începi antrenamentele, iar apoi să mai și joci în campionat”, a spus Becali.

 

Publicat: 07 04. 2020, 19:23
Actualizat: 08 04. 2020, 10:22