Gigi Becali, decizie neașteptată în ceea ce-l privește pe Octavian Popescu. „Îi fac evaluarea 3-4 ani!”
Gigi Becali a luat o decizie în ceea ce îl privește pe Octavian Popescu, unul dintre cei mai talentați tineri jucători de la FCSB.
Octavian Popescu (19 ani) a fost promovat la prima echipă a vicecampioanei României în sezonul 2020 – 2021, iar de atunci este nelipsit din echipa de start a roș-albaștrilor.
Tânărul fotbalist a adunat 53 de meciuri în tricoul formației roș-albastre, a dat 8 goluri și a oferit 10 pase decisive, iar Gigi Becali este sigur că poate câștiga o sumă impresionantă de pe urma unui viitor transfer al acestuia.
Gigi Becali a decis ce se va întâmpla cu Octavian Popescu
Chiar dacă fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 1,9 milioane de euro și-a câștigat un loc în echipa de start a vicecampioanei României, Gigi Becali a transmis că îi va mai face evaluarea timp de 3-4 ani, iar apoi o să ia o hotărâre în ceea ce privește viitorul acestuia.
„Când îi dau eu drumul la un jucător, știu de ce îi dau drumul. Mai mult nu vorbesc. Când îl vând eu pe un jucător pe o sumă, știu de ce l-am vândut. Eu știu cel mai bine cât valorează el. Când a plecat el pe o sumă, atunci să știi că aia e.
De exemplu Tavi Popescu nu pleacă deocamdată până nu îi fac evaluarea. Eu îi fac evaluarea în 3-4 ani și apoi iau o hotărâre cu el”, a declarat Gigi Becali, pentru AS.ro.
Octavian Popescu este produsul celor de la Regal București U19, iar înainte ca Gigi Becali să îl cumpere cu 200.000 de euro, internaționalul U21 a mai jucat pentru Universitatea Craiova U19.
Octavian Popescu, clauză de reziliere uriașă
Mulțumit de evoluțiile lui Octavian Popescu, Gigi Becali i-a mărit fotbalistului în vârstă de 19 ani salariul, dar i-a pus și o clauză uriașă în contract. Fotbalistul încasează 4.000 de euro pe lună, iar clauza sa reziliere este undeva la 50-60 de milioane de euro.