Gigi Becali, dezvăluire incredibilă! Cine deține pachetul majoritar de acțiuni al FCSB: „De trei zile s-a întâmplat asta”

Gigi Becali, finanțatorul vicecampioanei Ligii 1 Betano, a anunțat ce s-a întâmplat cu acțiunile deținute la FCSB.

„Am luat toate acțiunile și toți banii, s-a întâmplat asta acum trei zile. Tot pe numele meu, nu mai sunt la nepoți, soră, neamuri. Au fost niște discuții în familie, mă rog, nu mai vorbesc acum. Deci 99, 99 la sută acțiunile sunt pe numele meu, restul la un cumnat fiindcă trebuie să fie doi acționari”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Finanțatorul FCSB a continuat: „Sunt aproape 16 ani la echipă. E greu de comprimat și sunt multe lucruri, în toți anii a fost ceva important, ceva frumos, au fost multe emoții…Prima dată am fost eu, Pițurcă și Păunescu, noi am vrut să salvăm clubul, că avea zece milioane datorie. S-a ajuns să devin proprietar, trebuia să fim toți…”.

Cum arăta acționariatul FCSB până acum:

Constantin Geambazi 56%
Vasile Geambazi 37%
Tomaida Bădescu 4%
Marius Ianuli 3%

După ce Burleanu a câștigat un nou mandat la șefia FRF, Becali anunța în aprilie anul trecut. „M-am retras. La 4 jumate dimineața am trimis adresa la club, iar clubul va informa Liga. Eu nu accept să fiu la mâna lui Burleanu și la Comisiile la care dă el comandă. Nu mă vreau să mai fiu”, spunea el. În 2010, Becali renunțase, teoretic, la vreo funcție oficială în cadrul clubului.

Publicat: 17 01. 2019, 10:32
Actualizat: 17 01. 2019, 12:55