Gigi Becali este și acum cu gândul la Dan Nistor! Patronul de la FCSB, înaintea meciului de la Craiova: „Este cel mai bun dintre toți, dar la mine e bănuțul, mă!”
FCSB se pregătește de meciul de la Craiova, unul care se anunță extrem de greu pentru roș-albaștri. Ca de obicei înaintea derby-urilor, Gigi Becali a vorbit despre jucătorii adverși, recunoscând că Dan Nistor este cel mai bun om al oltenilor.
Becali a vrut să-l ia pe Nistor și în perioada când mijlocașul evolua pentru Dinamo, iar acum e impresionat de felul în care fotbalistul ajuns la 32 de ani joacă la Craiova.
Gigi Becali, despre Dan Nistor: „Este cel mai bun dintre toți, dar la mine e bănuțul!”
”Eu când vorbesc de jucători de valoare, vorbesc de fotbaliști tineri, că să iau bani. Nistor are valoare, nu poți să spui că nu e valoros. Nistor e cel mai bun dintre toți. Dar la mine e bănuțul, mă! Dacă nu iau bănuțul, nu mă interesează”, a spus Becali.
„Nistor e singurul pe care aș vrea să-l iau. Dacă are contract, nu-l mai iau. Dar poate vine gratis, ca își reziliază contractul. El are salariu mare! Cum să-l mai țină Dinamo în play-out? Trebuie să-l lase să plece. Nu vreau să spun la TV cât valorează Nistor”, afirma Becali, la finalul anului trecut.
Ajuns la Craiova, Dan Nistor promite să tragă tare pentru a reuși cea mai mare performanță din carieră: titlul în Liga 1 cu Universitatea.
„Am început fotbalul la o vârstă la care alții deja joacă la Liga 1 sau afară, dar eu mă bucur unde sunt și cred că Dumnezeu mă va răsplăti la final. Dacă aș câștiga campionatul cu Craiova, aș putea să mă las de fotbal. Dacă vom merge cap la cap până la final, fie ce va vrea Dumnezeu! Este meritul lui Cristiano Bergodi, a găsit formula perfectă. Se vede că de la meci la meci creștem. Sperăm să nu rămânem fără Koljic după acest campionat”, a declarat Dan Nistor.
Duelul dintre Craiova și FCSB este programat duminică, de la ora 21:00, iar cele mai importante momente ale derby-ului din Bănie sunt în timp real pe prosport.ro.