Lider detașat în Superliga, Gigi Becali le dă sfaturi financiare rivalilor cu care se bate pentru câștigarea campionatului.
Patronul roș-albaștrilor este de părere că Dan Șucu a luat o decizie înțeleaptă când a mutat derby-ul cu FCSB pe Arena Națională, suma importantă obținută de pe urma vânzării biletelor nefiind de neglijat nici pentru un om potent financiar ca șeful de la Mobexpert.
Finanțatorul FCSB crede că Dan Șucu s-a resemnat că a pierdut titlul în Superliga și astfel a decis să facă un compromis și să joace derby-ul pe Arena Națională, rețeta financiară din vânzarea biletelor de meci bagându-i în buzunar aproape jumătate de milion de euro.
„Dacă îi batem și noi, se fac 16 puncte, la revedere. CFR face egal cu Hermannstadt, Rotaru îl bate pe Mititelu, vor fi toate trei la egalitate. Când noi vom juca cu locul șase, ei joacă între ei și se încurcă, scapăm de ele. E reversul și pentru ei, presiunea publicului prea mare pe ei. Aici e stadion, dacă te pretinzi că esti echipa mare, cum zic ei așa zic, atunci să joace pe Arena Națională.
Fotbalul este pe bani. Poți să ciupești 400-500.000 de euro, iar Dan Șucu este om de afaceri. Oricum campionatul e cam dus. Toată lumea speră. Pai ce, Rotaru nu crede? Hai măcar să luăm bănuțul. Dar dacă ar fi siguri că ne bat pe Giulești, jucau acolo, dar nu sunt. Așa, 400-500.000 de euro sunt bani, sunt două luni de salarii. Dacă îi batem, s-a terminat.
Nici CFR nu mai speră. Am vorbit cu Balaj, pe ei îi intersează Cupa, pentru Europa League, ei sunt realiști”, a spus Gigi Becali.
Gigi Becali îi laudă echipa lui Mihai Rotaru, însă în același timp râde de rezervele acestuia, despre care spune că la FCSB ”n-ar fi avut loc nici în tribună”.
„Rotaru speră mai mult, el visează, am echipa, fac, cutare. Dar echipă are, ca valoare e a doua din campioant. Dar i-a înnebunit pe jucatori, are și bancă. Banca aia pe care o are, la mine nici în tribune nu ar fi stat. Mă refer la străini, nu la români”, a încheiat patronul de la FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER