Olimpiu Moruțan este și el gata să plece de la FCSB! Gigi Becali a aflat că mijlocașul României U21 este dorit și de francezii de la Rennes.
Deși are doar 21 de ani, Olimpiu Moruțan este dorit deja de șase echipe importante din Europa, conform jeunesfooteux.com: Galatasaray, Atalanta, Bayer Leverkusen, Hertha Berlin şi Salzburg îl urmăresc pe fotbalistul lui Gigi Becali, care ar putea să ajungă acum și la Rennes. În 23 de meciuri din campionat, Moruţan a marcat 6 goluri şi a oferit 12 pase decisive. Din ce în ce mai eficient, el va fi unul dintre jucătorii de bază ai României la Campionatul European. Tehnic şi dotat cu o viziune extraordinară asupra jocului, clujeanul va trebui să-şi confirme statutul de minune locală”, a scris footmercato.net, înaintea turneului final din Ungaria și Slovenia.
Sursa citată scrie că Gigi Becali ar fi dispus să se despartă de Olimpiu Moruțan pentru 10 milioane de euro, asta deși clauza de reziliere a fotbalistului pe care Dumitru Dragomir îl vede la naționala mare a României este de 70 de milioane de euro.
„Olimpiu Moruţan, noul Gheorghe Hagi, ar putea fi în prim-plan în următoarea fereastră de transferuri. Considerat unul dintre cele mai mari talente din fotbalul românesc, Moruţan a pus pe jar mai multe cluburi europene, care urmăresc evoluţiile mijlocaşului ofensiv de 21 de ani comparat cu legendarul Gică Hagi.
Printre aceste cluburi se numără Galatasaray, care caută un număr 10, Atalanta şi Rennes. În privinţa lui Rennes, clubul breton îl urmăreşte pe Moruţan de câteva luni şi se pregăteşte să-l transfere, având în vedere probabila despărţire de Clement Grenier”, scriu jurnaliştii francezi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER