Gigi Becali i-a ars la bani pe steliști. Cu câți bani din prime se vor trezi jucătorii în conturi
Fotbaliștii de la Steaua vor avea parte de o surpriză neplăcută atunci când își vor verifica conturile.
Primele de joc pe care le vor încasa au fost diminuate la cererea lui Gigi Becali, fapt ce a stârnit dezamăgire în rândul jucătorilor, după un sezon în care s-au cucerit toate trofeele pe plan intern. Latifundiarul din Pipera s-a angajat la începutul sezonului să premieze fiecare victorie a echipei sale cu câte 2.500 de euro, numai în cazul în care echipa va ieși campioană. Ceea ce s-a și întâmplat.
A devenit Gigi Becali zgârcit?
Înainte de a pleca în vacanță, fotbaliștii mai aveau de încasat primele pe 10 meciuri, astfel că fiecare fotbalist se aștepta să ia 25.000 de euro. Numai că Becali a decis să taie câte 500 de euro de meci din dreptul fiecărui jucător și astfel suma care va ajunge la fotbalist va fi diminuată la 20.000 de euro. „Nu înțelegem de ce a făcut acest gest, după un sezon pe care l-am terminat foarte bine. Să te bucuri că nu-i dai fotbalistului tău 500 de euro pe meci e dezamăgitor. Nu ne așteptam să fie așa chitros”, a comentat, sub protecția anonimatului, unul dintre jucători.
Gigi Becali controlează societatea Fotbal Club Steaua București prin interpuși și implicit echipa de fotbal care a pierdut marca Steaua. De multe ori se poate observa modul haotic prin care e condusă gruparea care a reușit să cucerească totul pe plan intern în ultimul sezon.
Vremurile când Gigi Becali își plătea jucătorii direct din pungă au apus
Nu ține cont nici de Regulament când vrea să-și facă poftele
De exemplu, a fost adus Mirel Rădoi care nu are carnet de antrenor și se „fentează” Regulamentul doar pentru că asta a fost pofta lui Becali. În același timp, tehnicianul care a adus titlul, Cupa României și Cupa Ligii, încă din primul său sezon la Steaua (FCSB), e șomer. E vorba, bineînțeles de Constantin Gâlcă.
Gabi Balint spunea într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ProSport că primul lucru pe care i l-ar reproșa clubului lui Becali e tocmai lipsa unei strategii. „Steaua nu se poate refuza, dar să lucrezi pentru Gigi Becali, da”, preciza fostul atacant, care a fructificat una din loviturile de departajare în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986.