Gigi Becali i-a făcut o ofertă de 300.000 de euro ca salariu anual fostului căpitan din Giulești, Costin Lazăr (42 de ani). Rapidist convins, acesta a refuzat categoric oferta patronului FCSB.
Lazăr a evoluat din postura de mijlocaș la Rapid timp de cinci ani, în perioada 2006 – 2011. În acest interval, împreună cu echipa din Giulești, a câștigat două trofee importante: o Cupă și o Supercupă a României, ambele câștigate în 2007.
Rămas liber de contract de la Rapid, în 2011 Lazăr a semnat cu PAOK. Aici a jucat trei ani și a avut ca performanțe o finală de Cupă și două finale de Supercupă a Greciei.
Lazăr spune că a refuzat o ofertă uriașă din partea lui Becali, chiar dacă în acea perioadă timp de șase luni a stat fără echipă. „Singurul meu regret din carieră e că n-am prelungit contractul cu PAOK. Mi s-a oferit o sumă puțin mai mică, deși eram unul dintre cei mai importanți jucători din echipă. Totuși nu m-am gândit că am o vârstă și asta a fost o greșeală din partea mea. Am avut un impresar care mi-a promis că mă duce în China, în India sau în Arabia Saudită. Erau bani mulți atunci acolo. Dar nu s-a concretizat”, a spus Costin Lazăr, conform Fanatik.
Fostul căpitan al Rapidului a declarat că după ce a rămas fără echipă a primit oferta celor de la Voluntari.
Rapid avea un nou proiect în acea perioadă, însă nimeni nu l-a contactat. „După ce am plecat de la PAOK, am refuzat oferta de la FCSB și am rămas șomer șase luni de zile. M-am plimbat prin Grecia. După aceea m-am dus să mă pun pe picioare la Panetolikos, șase luni de zile, și apoi m-am dus la Iraklis. Și acolo m-am accidentat și am revenit în România.
Când am avut ofertă de la Voluntari, mă așteptam să mă sune și pe mine cineva de la Rapid. Aveau un nou proiect. Așteptam doar să mă cheme, veneam cu mare drag. Nu m-a durut că nu am fost sunat, dar am rămas oarecum dezamăgit”, a declarat Costin Lazăr pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER