Gigi Becali îl distruge pe Florinel Coman: „Am dat 3 milioane de euro, iar acum am ajuns să mă minunez!”
Gigi Becali îl distruge pe Florinel Coman, care l-a dezamăgit pe patronul de la FCSB și în partida de la Tbilisi, pierdută de roș-albaștri, scor 0-1.
Omul de afaceri consideră că „Mbappe” „a uitat fotbalul”, din moment ce nu mai reușește să facă diferența în meciurile importante, așa cum a făcut-o chiar și în cupele europene.
Coman nu a mai marcat în campionat de mai bine 18 luni: 5 decembrie 2020 este data ultimului gol, în poarta celor de la UTA.
Gigi Becali, șocat de modul în care joacă Florinel Coman: „A uitat fotbalul!”
Gigi Becali este foarte dezamăgit și de evoluția lui Florinel Coman, pe care îl compara la un moment dat cu super starul francez Kylian Mbappe.
FCSB a început rău acest sezon, după 1-1 cu Universitatea Cluj și 0-1 cu Saburtalo Tbilisi.
„Am dat 3 milioane de euro, iar acum a uitat fotbalul, nu mai poate să dribleze un adversar, dă mingea la adversar. Mă minunez când îl văd”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
„Vine de la domnul Hagi, de la Academie şi a fost obişnuit cu presiunea! E un copil foarte bun, i-a fost greu să treacă peste o accidentare de la care a suferit atât, nu a fost pregătit moral, fizic să îşi revină. Dacă îşi va reveni, cu siguranţă va deveni un jucător nu bun, foarte bun şi pentru echipa naţională. Eu l-am lăudat peste tot şi mizez tot timpul pe el că poate să facă diferenţa oriunde ar merge”, spunea Bănel Nicoliță.