Gigi Becali îl pune la pământ pe Florin Talpan: îl execută silit pentru 27.000 de euro! Juristul de la CSA Steaua, somat să achite banii: „Nu am ce face! Și el a făcut la fel”

Gigi Becali, finanțatorul echipei FCSB, a reacționat din nou la adresa lui Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, pe care susține că îl va executa silit.

După ce, în anul 2019, Florin Talpan a câștigat procesul în care îl acuză pe Gigi Becali de calomnie, patronul lui FCSB a fost executat silit și a pltătit despăgubiri în valoare de 30.000 de euro.

Gigi Becali a cerut însă rejudecarea și cererea a fost acceptată, iar Florin Talpan este nevoit să restituie banii încasați de la patronul lui FCSB.

Gigi Becali îl pune la pământ pe Florin Talpan: îl execută silit pentru 27.000 de euro! Juristul de la CSA Steaua, somat să achite banii

Gigi Becali susține că Florin Talpan nu i-a restituit banii și anunță că va recurge la executarea silită.

„Talpan nici acum nu mi-a dat banii. Trebuie să îmi dea 27.000 de euro. Tribunalul a decis atunci să îi dau despăgubiri de 3000 de euro şi la Curtea de Apel trebuia să îi dau 30.000 de euro.

M-a executat silit şi i-am dat 30.000 de euro. Dar ce s-a întâmplat, am plecat la Curtea Supremă care a trimis dosarul spre rejudecare. Acolo a rămas cu cei 3000 de euro de la prima instanţă.

Trebuie să îmi dea înapoi 27.000 de euro. Urmează executarea silită, nu am ce face. El nu a făcut la fel? Am auzit că a atacat pe toată lumea că a spus că nu e corect. Doamne Fereşte!”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

„Nu mă interesează ce spune Gigi Becali. Haideţi, am treburi mai importante de făcut”, a fost reacția lui Florin Talpan, conform sursei citate.

Publicat: 30 06. 2022, 15:15
Actualizat: 30 06. 2022, 15:16