Gigi Becali, în fața Comisiei de Disciplină! Ce riscă FCSB? Răzvan Burleanu a tunat: „Sancțiunea poate fi de la excludere, care e cea mai mare, până la amenzi financiare”
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat luni că Gigi Becali va fi anchetat de Comisia de Disciplină, după ce a declarat că nu-și face echipă de fotbal feminin fiindcă este „alinierea la ideile lui Satan”. Totodată, FCSB ar putea fi drastic sancționată, mai ales că omul de afaceri figurează de puțin timp ca acționar majoritar al echipei, până acum el preferând ca procentele din cadrul clubului să fie deținute de alte rude.
„Legea e lege și nu te tocmești pentru ea. E un caz care se va dezbate și se va judeca la Comisia de Disciplină. Noi, ca Federație, ca administrație, am sesizat Comisia de Disciplină pe acest subiect. După care, a doua etapă, este să așteptați o decizie la nivelul Comitetului Executiv de implementare a acesteri decizii. Și e posibil să o facem înaintea celor de la UEFA. Dacă FCSB poate fi penalizată? Sancțiunea poate fi de la excludere, care e cea mai mare, până la amenzi financiare”, a comentat Răzvan Burleanu în cadrul unei conferințe de presă.
În decembrie, Becali a șocat prin declarațiile sale la adresa femeilor: „Mă retrag din fotbal. Cum adică? Faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Mai fac și eu păcatele mele, unele lucruri, de idolatrie, mai am… Dar lucru nefiresc nu fac. Asta-i aliniere la ideile lui Satan. Femeile pot juca handbal, baschet, dar cum să joace femeia fotbal? Ce e aia să joace femeia fotbal? Ea nu e făcută, în plus de asta, mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal, țâțe, altele și altele, nu mă mai face să vorbesc prostii!”