FCSB nu a câștigat un titlu de cinci ani, dar Gigi Becali este convins că echipa lui va avea un sezon grozav în cupele europene. Patronul echipei nu are nicio emoție și spune că formația lui Toni Petrea va trece fără probleme de armenii de la Shirak, adversarii din primul tur.
FCSB a fost cap de serie la tragerea la sorți și a avut din nou noroc. Shirak din Armenia este adversarul pe care echipa lui Toni Petrea îl va înfrunta la debutul în noul sezon din Europa. Partida se va desfășura într-o singură manșă, pe 27 august.
În cazul în care confruntările se vor termina la egalitate după 90 de minute, vor fi prelungiri și lovituri de la 11 metri, dacă va fi cazul. Gigi Becali nu are nicio emoție și este convins că FCSB se va califica ușor.
„Tragerile la sorți în primele tururi nu au nicio importanță. Dacă avem emoții în meciul ăsta, atunci să ne retragem. Pentru ce să mai facem fotbal atunci? O să avem emoții în play-off, zic eu. Noi suntem cap de serie până în play-off. Ne pregătim, luptăm și jucăm un an de zile ca să ajungem în grupe. Dacă nu ajungem în grupe, pentru ce mai facem fotbal? Să dăm banii cadou?”, a spus Gigi Becali la Digisport.
Gigi Becali i-a ironizat pe rivalii de la CFR Cluj. Ardelenii vor înfrunta FC Floriana din Malta, iar dacă se califica vor da piept cu Dinamo Zagreb.
„Îmi pare rău de CFR (râde). Așa de rău îmi pare de coeficient. Așa de supărat sunt, plâng de coeficient. Nu are cum (n.red. să treacă de Dinamo Zagreb) au căzut greu, fără glumă acum.
Nici jucătorii parcă nu mai au atâta forță, i-a cam stors Petrescu. Au și ei o vârstă. Nu știu de ăștia, Botoșani. E puțin mai greu la ei. Craiova se califică fără probleme”, a mai spus Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER