Gigi Becali, locomotiva financiară a spitalelor românești în lupta împotriva Coronavirus. A pompat bani în alte trei orașe | EXCLUSIV
România începe să aibă din ce în ce probleme și mai mari cu persoanele infectate de Coronavirus. În acest moment pe teritorulul țării noastre 906 persoane sunt depistate cu Covid-19, iar în carantină sunt peste 6.000 de oameni.
Din păcate, în România au și murit 14 persoane din cauza coronavirusului, iar spitalele de la noi din țară fac față din ce în ce mai greu acestei situații. Însă ProSport vă informează că în ajutorul medicilor din România a sărit, de câteva zile, Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera a alocat în tot această perioadă aproximativ 200.000 de euro.
Gigi Becali, locomotiva financiară a spitalelor românești în lupta împotriva Coronavirus. „Miercuri am ajutat spitalele din Craiova, Caracal, Pitești!”
Gigi Becali a vorbit pentru ProSport despre acțiunile pe care le-a făcut în ultimele 24 de ore. „Eu nu mai stau după Guvernul României că au început să ne moară oamenii din cauza Coronaviruslui. Miercuri am alocat bani pentru ajutorului spitalelor din Craiova, Pitești și Caracal. Cheltui cât este nevoie. Nu mă interesează că dau 100.000 de euro, 200.000 de euro, dau cât trebuie. Le-am spus la doctori că le voi cumpăra măști, calculatoare, mobilier, combinezoane și tot ce le trebuie, dar trebuie să înțeleagă și ei că sunt și eu om, nu robot. Nu pot răspunde în permanență la telefoane.
Managerii de spitale nu mai stau nici ei după Guvern și au început să mă conctateze pe fiecare zi. Însă trebuie să facem ceva și pentru bătrănii de la noi din țară. Am format o echipă din oamenii mei, iar aceștia se ocupă de tot. Le vor duce la bătrâni tot ce le trebuie. Cu această carantină situația o să fie din ce în ce mai grea. Nu mă interesează ce o să se mai spună de mine, dar trebuie să ajutăm de urgență spitalele din România. Nu îmi mai stă deloc capul la fotbal, la revedere. Doar Dumnezeu știe când ne vor relua activitatea. Nu vreau să ajungem ca în Spania și Italia. Trebuie să ne salvăm cetățenii”, a spus Gigi Becali.