Gigi Becali, noi detalii despre scandalul legat de „marca Becali”. „M-am judecat și cu Giovanni!”

George Becali sustine o conferinta de presa in fata sediului LPF, joi, 13 august 2020. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali (64 de ani), patronul formației FCSB, a oferit noi detalii despre scandalul legat de „marca Becali”.

Patronul vicecampioanei României a fost înștiințat de Ovidiu Christian Altmann că nu mai are voie să folosească „marca Becali”, asta după ce a inaugurat hotelul de cinci stele din stațiunea Venus care se numește „Becali Hotel Venus”.

Afaceristul nu are emoții în ceea ce privește un proces cu Ovidiu Christian Altmann, un român stabilit în Germania, și a explicat de ce nu se teme că ar putea să piardă dreptul de a folosi marca „Becali”.

Gigi Becali, noi detalii despre scandalul legat de „marca Becali”

Întrebat dacă este dispus să îi dea o sumă de bani lui Ovidiu Christian Altmann pentru a putea folosi marca „Becali”, afaceristul din Pipera a explicat că se vor ocupa avocații săi de acest caz și a dezvăluit că a avut un proces și cu Giovanni Becali pe această temă.

„Sunt oameni nebuni. Cum poate susține așa ceva? Eu am brandul înregistrat la Registrul Comerțului în România. Puteți și să verificați. Eu dețin brandul Becali în România. E chiar numele meu, așa că este o marcă notorie. Nu e o problemă.

Nu știu ce vrea de fapt acest om. Aa, poate dacă mă duceam în Germania și încercam să folosec acest brand, poate că nu aveam voie. Deși nu cred, pentru că eu folosesc numele meu. În plus, Becali nici nu este un nume comun”, a spus Gigi Becali, pentru Digisport.ro.

„Eu am mai avut un proces fix pe aceeași temă, cu Giovanni Becali, pe care l-am câștigat. El m-a dat în judecată atunci că nu pot folosi marca Becali, după ce el și-a făcut firma Becali Sport. Și m-a dat în judecată. Dar, eu am câștigat.

Bine, era în perioada aceea în care am fost certați. Am și hotărâre judecătorească prin care mi se certifică faptul că pot folosi marca Becali. Este o chestiune pe care o vor rezolva avocații”, a mai spus Gigi Becali.

Publicat: 08 08. 2022, 21:33
Actualizat: 08 08. 2022, 21:43