Gigi Becali consideră că Dinamo se îndreaptă spre Liga 2 și nu crede că Flavius Stoican va putea să salveze echipa de la retrogradare. Patronul FCSB a spus pentru ProSport că nu mai simte de mult miza meciurilor cu gruparea din „Ștefan cel Mare”, așa cum se întâmpla pe timpul lui Cristi Borcea.
Iuliu Mureșan l-a distrus din nou pe Mircea Rednic și l-a dat afară de la Dinamo. Se știa de la început că cei doi sunt în relații reci, dar au fost nevoiți să colaboreze. Deranjat de faptul că „Puriul” a negociat în secret preluarea postului de antrenor al lui Dinamo cu Nicolae Badea, el aflând din mass-media această informație, „Doctorul” a așteptat prima ocazie și l-a demis pe Mircea Rednic.
Iuliu Mureșan l-a adus la Dinamo pe Flavius Stoican, antrenor care nu e într-o legătură prea strânsă cu PCH!
Conducerea „câinilor” speră ca ex-tehnicianul celor de la U Craiova 1948 să salveze formația de la retrogradare.
ProSport l-a chestionat pe Gigi Becali despre situația de la Dinamo, echipă cu care pe timpuri exista cea mai mare rivalitate.
„Tată, nu mă mai întrebați pe mine de Dinamo. Ce vreți să vă mai spun de Dinamo? Păi, asta este Dinamo de pe timpul lui Cristi Borcea? Vedeți voi acum la echipă vreun Dăciulescu, Niculescu, Marius Niculae sau Ganea? Voi nu vedeți câte le dăm când jucăm cu ei?
A, atunci îmi era teamă de ăștia de care v-am spus, dar acum sunt sigur că îi batem și cu FCSB 2. Nu mai simt nimic când jucăm cu Dinamo din ziua de azi. Zici că întâlnim o echipă de Liga 3, nici măcar de Liga 2. Nu vedeți în ce hal a ajuns?”, și-a început discursul Gigi Becali.
Gigi Becali consideră că Iuliu Mureșan nu trebuia adus în conducerea lui Dinamo.
„Echipa asta nu mai contează în Liga 1 pentru echipele noastre tari din campionat. Nu am treabă cu suporterii. Dar cât credeți că pot aduce ei bani de acasă? Eu eram sigur că nici Negoiță nu o să stea prea mult, pentru că nici el nu avea bani de Dinamo. Și așa a rezistat prea mult acolo. Mureșan l-a adus pe Stoican, dar ce o să facă? Aduce ăla bani de acasă?
Lor le trebuie mulți bani, dar mulți de tot. La cum joacă acum, B-ul scrie pe ei. Credeați că dacă a venit Mureșan de la Cluj, gata rezolvă el treaba? Păi, cu cei bani? Aduce el de acasă? Oricum a făcut ce a vrut cu ei pe la Dinamo, iar eu cred că nici nu avea ce să caute la Dinamo. Și dacă îl aduc pe Mourinho, tot nu îi mai scapă nimeni. Nu mă mai întrebați de Dinamo că nu vreau să îl supăr pe finul Borcea. El și acum suferă când vede în ce hal a ajuns Dinamo, dar nu vrea să se mai bage în fotbal”, a încheiat Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER