FCSB a dezamăgit în prima repriză a meciului de la Arad, iar Gigi Becali a luat măsuri înainte ca echipele să ajungă la cabine.
Cel mai probabil, patronul roș-albaștrilor a dictat trei schimbări dintr-un foc, iar Gigi Becali a fost taxat de George Dobre și Dan Ștefănescu, comentatorii Digi Sport.
Duelul dintre UTA și FCSB este Live Video Online pe prosport.ro.
În minutul 34, FCSB a făcut nu mai puțin de trei modificări, în condițiile în care echipa condusă de Dinu Todoran n-a putut să pună deloc în pericol poarta gazdelor, iar UTA conducea pe tabelă cu scorul de 1-0.
Cristea, Dumiter și Oaidă au fost schimbați, iar în locul lor au intrat Olaru, Coman și Cordea. Până și jucătorii au fost uimiți de faptul că trebuie să părăsească terenul în număr atât de mare.
„Schimbările se fac ca la Football Manager, dar aici te joci cu sufletele și carierele jucătorilor”, a fost reacția lui George Dobre, unul dintre comentatorii meciului de la Arad.
„Crezi că îl interesează asta?” Aceasta a fost replica lui Dan Ștefănescu, care s-a referit la Gigi Becali și felul în care patronul de la FCSB se implică în tactica roș-albaștrilor.
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Medimorec, Shliakov – Antal, Batha, Passaglia, Ubbink – Dangubic, Miculescu Rezerve: Balauru – Baravykas, Tomozei, Bustea, Vorobjovas, Roger, A. Măr, Benga, I. Hora Antrenor: Laszlo Balint
FCSB: Straton – Haruț, Al. Crețu, I. Cristea, S. Șerban – Moruțan, Ov. Popescu, Oaidă – Oct. Popescu, Dumiter, Fl. Tănase Rezerve: Târnovanu – V. Crețu, Fl. Coman, I. Stoica, Ov. Perianu, Olaru, Musi, Radunovic, Cordea Antrenor: Dinu Todoran
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER