Gigi Becali confirmă negocierile cu Bogdan Stancu! Patronul de la FCSB este convins că atacantul ajuns la 33 de ani va face spectacol în Liga 1.
Omul de afaceri a mărturisit ce trebuie să se întâmple pentru ca Bogdan Stancu să revină la FCSB și a subliniat ce a discutat cu atacantul care a impresionat în Turcia.
Anul trecut, Bogdan Stancu înscria și în poarta lui Beșiktaș, iar acum trebuie să o ajute pe FCSB să câștige titlul.
Gigi Becali vrea să transfere mai mulți fundași centrali, în această vară, pentru a acoperi lipsurile din defensiva FCSB-ului, dar omul de afaceri este aproape să întărească și ofensiva, cu Bogdan Stancu.
Patronul vicecampioanei României știe că îl poate lua liber de contract pe Bogdan Stancu, iar vârful ar putea deveni jucătorul celor de la FCSB peste două săptămâni.
„Am auzit că Bogdan Stancu este liber și normal că m-am gândit că ar fi bine să vină la noi. Nu vreau să vă fentez, dar băiatul mai are contract acolo până pe 15 iunie. Mi-a spus că le-a promis ceva, sunt alegeri acolo. Mi-a zis că se ține de cuvânt!
Pe data de 15 sunt alegerile. Dacă nu iese bașkanul și nu-i dă cât trebuie să-i dea, atunci vine 100% la FCSB. S-a întâlnit cu mine, ca să mă vadă. Mi-a spus că va juca în România doar la FCSB. Dă 40 de goluri într-un an aici, ne trebuie un atacant”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Născut la Pitești, Bogdan Stancu a plecat de la FCSB în urmă cu zece ani, iar de atunci a jucat doar în Turcia, pentru Galatasaray, Orduspor, Genclerbirligi și Bursaspor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER