Gigi Becali a declarat pentru ProSport că Dumnezeu a făcut dreptate după ce CFR Cluj a câștigat în finalul campionatului titlul cu ajutorul greșelilor de arbitraj.
Dan Petrescu a trăit cea mai mare umilință a sa din cariera de antrenor, după ce CFR Cluj a fost eliminată de formația din Armenia, Pyunik.
Marele rival al ardelelenilor a comentat pentru ProSport eliminarea suferită de campiona România din Liga Campionilor.
Gigi Becali a declarat pentru ProSport că Dumnezeu a făcut dreptate.
„Voi credeți că nu există Dumnezeu? Uite că există și uite cum le aranjează bunul Dumnezeu pe toate.
Dar eu am le-am și spus ce zice Sfantul Apostol Pavel. Cel ce se luptă la jocuri și nu respectă regulile nu primește cununa. Așa spune Pavel. Faci prostii, plătești când îți e lumea mai dragă. Păi ei credeau că o să le meargă la nesfârșit? Nu s-au luptat corect cu noi, uitați că au plătit. Nu mă interesează pe mine ce este acum în sufletul lui Neluțu Varga. Și ăsta este doar începutul.
După meci. l-am văzut pe Petrescu terminat și nu știu cum o să o mai dreagă el acum.
Nu e în toatalitate vina lui, sunt și alții pe acolo care trebuie să plătească”, a spus Gigi Becali.
La finalul partidei, Dan Petrescu a declarat:
„Chiar așa multe ghinioane să ai… La 1-0 poate mă mai gândeam că pot să egaleze, dar la 2-1, după ce au ratat penalty, nu. E cea mai dureroasă eliminare din cupele europene. Daor mie mi se putea întîmpla așa ceva. Nu am cîștigat niciodată la 11 m. Îmi pare rău pentru fani, club, cei care au investit. Nu le-a cerut nimeni să se apere în repriza a doua. Am fost mult pe drumuri, nu ne-am antrenat cum trebuie.
La 2-1 s-au băgat toți în poartă, că mai erau câteva minute, dar nu le-am zis să facă asta. Jucătorii au greșit puțin pentru că s-au retras.Suntem foarte supărați. Sunt foarte trist.Rămâne să ne calificăm în grupele Conference League. S-a văzut, campioana Armeniei nu e o echipă de pe stradă. Și noi am eliminat Celtic, Sevilla. Nu joacă bugetele, pe tabelă scrie că am pierdut”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER