Becali râde de Talpan după ce juristul CSA Steaua i-a trimis o scrisoare lui Klaus Iohannis. Reacția patronului FCSB: „Aoleu! Poate se alege și Președintele României cu un proces” | EXCLUSIV

Florin Talpan s-a învățat să câștige procese pe bandă rulantă împotriva celor de la FCSB, iar când una dintre luptele sale din instanță nu se finalizează favorabil se pare că că nu știe să piardă.

După ce procesul de calomnie câștigat în prima fază împotriva lui Gigi Becali a fost trimis la rejudecare, juristul CSA Steaua s-a considerat neîndreptățit. Imediat a început să contacteze, în cursul zilei de vineri, majoritatea publicațiilor sportive cu rugămintea de a-i reda scrisoarea sa către președintele României, Klaus Iohannis.

Gigi Becali, amuzat după ce Florin Talpan i-a trimis o scrisoare lui Klaus Iohannis: „Mor de râs!”

Astfel că, după ce Florin Talpan i-a adresat o scrisoare lui Klaus Iohannis, plângându-se de faptul că judecătorii nu au fost corecți și l-au favorizat pe Gigi Becali, patronul FCSB a reacționat pentru ProSport.

„Ce a făcut Talpan? I s-a plâns de mine lui Iohannis? Și de judecători? Mor de râs! Chiar nu mai pot…(n.red. – patronul FCSB râde în hohote) Ce l-a mai nemulțumit? Îi este rușine de România în care trăiește acum? Aoleu!

Să vedeți acum ce probleme va avea Președintele României, domnul Klaus Iohannis, dacă nu îi răspunde lui Talpan la scrisoare sau nu îi soluționează favorabil doleanțele. Dar, dacă nu îi rezolvă problema parcă văd că se alege și Iohannis cu vreun proces din partea lui Talpan. Asta este ultima. Să aud că s-a plâns de mine la președintele României. Acum am un sfârșit de săptămână și mai tare. Nu mă mai distrasem așa de mult de câteva zile. Este incredibil acest Florin Talpan”, a încheiat râzând în hohote Gigi Becali.

Publicat: 18 01. 2020, 08:36
Actualizat: 18 01. 2020, 08:57