Gigi Becali, reacție incredibilă despre Darius Olaru. De ce îl poate vinde oricând patronul FCSB

Darius Olaru este golgheterul campionatului și creierul din teren de la FCSB, însă Gigi Becali nu e impresionat de prestația jucătorului adus de la Gaz Metan Mediaș.

Vrea să-l vândă pe mijlocașul care a a fost eliminat în finalul meciului cu FC Botoșani și consideră că alți doi jucători sunt mai importanți în angrenajul echipei.

Gigi Becali, reacție incredibilă despre Darius Olaru. De ce îl poate vinde oricând patronul FCSB

Patronul de la FCSB susține că echipa sa nu stă în Darius Olaru și a numitalți doi jucători esențiali, fără de care echipa nu ar putea funcționa la capăacitate maximă.

„O echipă nu stă în Olaru. Îl vând pe Olaru, ce facem? Știți cine sunt cei doi jucători cheie, că eu sunt stăpânul și văd. Șut și Băluță! Eu sunt stăpânul afacerii. Dacă luau cartonașe roșii Băluță și Șut îmi era teamă. La Olaru și Coman nu e problemă”, a spus Gigi Becali la conferința de presă organizată luni dimineață la Palatul de pe Aleea Alexandru.

Darius Olaru (25 ani) a fost eliminat în minutul 86 al partidei cu FC Botoșani și va rata următoarele două meciuri ale echipei sale.

”O victorie amară. Am făcut o partidă bună. Am alergat unul pentru altul. Era clar că meritam victoria. Am încercat să ne închidem, știam că vom avea ocazii pe contraatac. Ei nu prea au avut ocazii. Din păcate, am luat gol repede în repriza a doua. A venit acel roșu și ne-a fost mai ușor.

Nu am realizat, sincer, pe moment, dar cum am văzut faza și pe teren și după reluări… Nu știu dacă după reluări domnul arbitru își poate da seama de intensitate. Eu cred că nu i-am prins piciorul deloc. Nu a fost full contact, nu i-am prins deloc piciorul. Cred că a dat mai mult pentru intrare.

Știam că s-a încurcat Rapid, erau foarte importante punctele. Mergem înainte acum. Trebuie să continuăm să muncim la fel și vor veni rezultatele în continuare.”, a declarat Darius Olaru la finalul meciului cu „lanterna roșie” din Superliga.

Publicat: 26 02. 2024, 10:41