Gigi Becali a făcut anunțul zilei: „Renunț la FCSB! Nu mă mai interesează fotbalul. Gata!”

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, este extrem de supărat după ce echipa sa a remizat, duminică seară, împotriva celor de la FC Voluntari, scor 0-0, într-o partidă din etapa a 15-a din Liga 1.

Omul de afaceri se gândește chiar să renunțe la FCSB, din vară, nemulțumit de faptul că nu are putere deplină la echipă, iar când a avut-o a fost vehement criticat. Sătul de reproșuri, Gigi Becali a ales să parieze totul, în acest sezon, pe Edi Iordănescu, cu promisiunea că nu se mai implica personal în treburile echipei.

Cu toate acestea, rezultatele nu sunt deloc cele dorite, iar Gigi Becali a început să regrete promisiunea făcută, atât la nivel declarativ, cât și contractuală. Dacă alege să-l demită pe Edi Iordănescu cât timp mai există șanse la titlu, patronul celor de la FCSB trebuie să-i achite o clauză de 500.000 de euro.

Gigi Becali renunță la FCSB!

Gigi Becali nu pare dispus să-i achite această sumă lui Edi, așa că nu-i rămâne decât să aștepte finalul sezonului, când va expira înțelegerea cu acesta. Dacă va câștiga titlul, omul de afaceri este dispus să-i ofere contract pe câți ani dorește antrenorul. Cu toate acestea, nu crede absolut deloc că echipa sa poate câștiga campionatul la finalul acestui sezon.

„Dacă renunț la FCSB?….Nu mă mai interesează fotbalul. Gata! Nu pot să dau banii și alții să comande. Nu mai vreau! Activitatea asta nu o să o mai fac. Ori o fac și decid eu, ori  nu o mai fac și cu asta basta. Vine unul și hotărăște totul pe banii tăi. Eu nu am ședințe cu Edi. Ce ședințe să am? Nu am ședințe, nu vorbesc eu cu Edi. Da, mă bate gândul să renunț la FCSB. Adică, tu dai milioane de euro, el ia salariu și el decide tot? Voi sunteți nebuni, nu eu. M-am luat după voi, dar voi sunteți nebuni. Am zis că poate aveți dreptate, dar nu, tată. Dacă Edi ia titlul, îi fac contract pe cât vrea el, iar eu stau acasă. Nu asta vreau?”, a declarat Gigi Becali, la Pro X.

Publicat: 08 11. 2021, 12:37
Actualizat: 08 11. 2021, 12:59