Gigi Becali rupe tăcerea despre Cristi Manea și Adi Popa: ”Eu sunt un om corect”
Gigi Becali a spus, marți, motivul pentru care a acceptat ca Adi Popa și Cristi Manea să plece cu echipa în cantonamentul de la Marbella, în Spania. Patronul FCSB spune că impresarul lui Manea i-a promis că îi va găsi echipă dacă acesta se va antrena în continuare cu roș-albaștrii.
”Au plecat în cantonament. Eu sunt un om corect și drept și lucrurile le spun transparent, adică nu gândesc ceva și spun altceva la televizor. Eu le-am zis așa: stați liniștiți, eu respect contractul și banii vi-i dau, dar nu mai intrați în vederile antrenorului.
Atunci, impresarul lui Manea mi-a spus că dacă-l voi lăsa pe jucător să se antreneze cu FCSB, atunci va găsi echipă. Dacă nu-l lași, atunci o să-l ții până la vară și o să-i dai banii.
Deci, în interesul meu l-am ținut pe Manea, altfel nu-l mai țineam”, a spus Becali, la ProX.
În ceea ce îl privește pe Adi Popa, ”latifundiarul din Pipera” a afirmat că a fost sunat chiar de către judecător.
”La Popică… m-a sunat el. Și a zis, ’brea, nea Gigi, noi am avut o colaborare’…. Popică, e altcveva, la Popică… Cu el am câștigat bani, am avut performanțe. Mi-a zis, vreau să merg și eu cu echipa. Dacă merg în țările arabe vreau să plec de la Steaua. Nu vreau să mă duc la Voluntari, la Chiajna sau la Târgoviște.
Mi-a zis că dacă pleacă de la Steaua e altceva pentru el. Și am zis, bine, mă, du-te și tu cu echipa. Și l-am lăsat să plece”, a mai spus Gigi Becali.
Potrivit lui Duckadam, Gigi Becali le-a mai dat o șansă celor doi să-și găsească o echipă în această iarnă.
”E mai uşor şi pentru ei şi pentru impresarii lor, sunt mai vizibili. Dacă îi lăsa acasă, se antrenau pe terenul 5 din Berceni şi nu-i vedea nimeni. Dar nu cred că mai sunt de folos echipei,” a declarat Duckadam la Digisport.