Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a explicat cum s-a cunoscut cu Marius Șumudică, tehnician ce va semna cu formația roș-albastră.
Cei doi sunt vecini de mai mulți ani și de-a lungul timpului au avut discuții ample legate de fotbal. Omul de afaceri este un fan al stilului de joc impus de „Șumi” echipelor sale.
Marius Şumudică, 50 de ani, e liber de contract de la data de 4 martie, când s-a despărţit de Rizespor. E un fan declarat al Rapidului și numirea sa la FCSB e contestată de galeria roș-albastră.
Șumudică a mai antrenat până acum pe Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanţa, Gloria Bistriţa, Rapid, AO Kavala, Astra Giurgiu, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al Shabab şi Gaziantep.
„Șumudică e de mulți ani vecin cu mine, are casa la 200 de metri de mine. Mi-a plăcut de el ca om. Mai venea, mai vorbeam. Când a jucat cu Dinamo pe bune, trebuia ca Dinamo să nu ia nu știu ce, a fost o chestiune în care el a fost corect. Nu trebuia să o bată Dinamo pe Astra sau așa ceva. El este om de calitate” a declarat Becali la Pro X, despre numirea Marius Șumudică la FCSB.
Apoi, a continuat: „Iordănescu a fost antrenor la Rapid. Mai mare vedetă și legendă că Iordănescu la Steaua…nu este Șumudică nici 10 la sută legendă pentru Rapid…Gândiți–va că Lucescu a fost dinamovist și s-a dus la Rapid și a câștigat cu ei. Mai mult, de la Șahtior s-a dus și a câștigat cu Dinamo Kiev”.
La FCSB, Becali nu-i va dicta lui Șumudică schimbările sau îi va impune jucători! Omul de afaceri a susținut ironic: „Ca să vă arăt că vreau pace și să termin odată asta, nu îi spun niciun cuvânt lui Șumudică, el să facă și schimbările și echipa, nu mă bag deloc. Sunteți mulțumiți de răspuns? (n.red – râde)”.
Becali a precizat că Toni Petrea, antrenor ce tocmai a încheiat mandatul pe banca echipei după ce a ratat titlul în Liga 1, poate continua în organigrama clubului, pe o altă funcție: „Toni Petrea dacă vrea să rămână, o poate face. O să vorbesc cu el după ce închid telefonul și îl întreb dacă vrea să rămână”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER