Gigi Becali se pregătește să dea o nouă „lovitură” financiară: „Iau 5-6 milioane de euro”

Gigi Becali, patronul FCSB, a dezvăluit câți bani are echipa în conturi și cât mai are de încasata în iarnă. Omul de afaceri spune că, în iarnă, urmează să încaseze „5-6” milioane de euro. Suma provine de la UEFA, pentru participarea în grupele Europa League, dar și din transferuri.

FCSB a reușit să se califice în primăvara europeană din Europa League după doar 4 meciuri disputate și, în iarnă, urmează să încaseze bani frumoși pentru participare și pentru performanțele reușite în grupe. Patronul vicecampioanei își face deja calcule cu cât mai are încasat.

„În ianuarie am de încasat 5-6 milioane de euro! În momentul de față am 4-5 milioane de euro în cont, sunt liniștit”, a spus Becali la Pro X.

Banii vin de la UEFA pentru participarea în grupele Europa League, dar și tranșe din transferuri. În acest sezon, FCSB și-a asigurat 6,78 milioane de euro, în urma participării în Europa League, competiție unde a obținut calificarea în 16-imile de finală. Pe lângă această sumă, roș-albaștrii vor mai încasa încă două milioane de euro din market pool. Ultimul meci din grupele Europa League, cel cu Lugano, de săptămâna viitoare, poate reprezenta o nouă rețetă financiară de succes: Becali așteaptă aproape un milion de euro, în cazul unei victorii.

Jucătorii transferați de FCSB în vară: Bogdan Planic, Florinel Coman, Artur Jorge, Romario Benzar, Dragoș Nedelcu, Constantin Budescu, Filipe Teixeira, Junior Morais, Ionuț Larie, Cătălin Golofca, Andrei Vlad, Robert Grecu, Toma Niga și Paul Szecui; plus Daniel Benzar, revenit după împrumutul la Academica Clinceni.

Publicat: 29 11. 2017, 11:21
Actualizat: 29 11. 2017, 13:47