FRF (Federația Română de Fotbal) a hotărât ca cluburile din Liga 1 să aibă și echipe de fete începând cu sezonul 2020 – 2021, toate acestea pentru a putea obține licența, iar Gigi Becali a găsit o soluție destul de rapid. Inițial, patronul vicecampioanei României a refuzat să aibă echipă de fotbal feminin, dar acum negociază intens pentru preluarea unei formații care ocupă locul 11 în clasamentul primei ligi.
Gigi Becali a decis să adopte o formație deja existentă. Astfel, gsp.ro anunță că latifundiarul din Pipera va investi la Fair – Play București, o formație care e a 11-a clasată din 12 și care în noiembrie 2019 a fost învinsă de Olimpia, omoloaga CFR-ului, cu 0-12.
Ion Bărbăcioru, antrenorul celor de la Fair – Play București, este prieten cu Valeriu Argăseală de foarte mulți ani și e machedon. Acesta a recunoscut interesul FCSB-ului și negocierile pentru ca Gigi Becali să preia echipa.
”Eu sunt machedon și sunt prieten de treizeci de ani cu Argăseală. El mi-a zis inițial, mai mult în glumă, să facem un parteneriat, dar văd că acum treaba a devenit serioasă. V-am zis, sunt discuții, dar încă nu s-a semnat nimic și nu pot să arunc sume prin presă, nu am chef să ajung prin tribunale. Trebuie să facem un contract de colaborare foarte clar. Și eu nu fac cerșetorie. Colaborarea cu FCSB ar fi bună și pentru noi, și pentru ei, dar să știți că noi trăim bine și acum. Avem o bază materială, avem condiții bune.
Suntem cel mai vechi și cel mai titrat club de fotbal din România. Bine a contat sigur și faptul că suntem singurul club de fotbal feminin din București. Peste două săptămâni vom avea o ședință la Cheile Grădiștei, cu toate echipele de fotbal feminin, și după întâlnirea aceea vă voi spune mai multe”, a spus Ion Bărbăcioru pentru sursa citată mai sus.
Eu am păcatele mele, dar lucruri nefirești nu fac! Fotbalul feminin înseamnp aliniere la ideile lui Satan! Dacă mă obligă Burleanu să am echipă feminină, eu mă retrag din fotbal. Boxul și fotbalul le schimonosesc pe femei, astea nu sunt sporturi pentru ele. Fotbalul feminin batjocorește formele pe care le-a creat Dumnezeu – Gigi Becali, patron FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER