Gigi Becali și Valeriu Argăseală, citați ca martori în procesul în care Adrian Mititelu este acuzat de evaziune fiscală | EXCLUSIV
Gigi Becali va trebui să se prezinte din nou în fața Instanței. Patronul FCSB a fost citat ca martor la Curtea de Apel Craiova, alături de Valeriu Argăseală. Dosarul în care cei doi oficiali ai FCSB sunt implicați îl are pe Adrian Mititelu în prim-plan. Patronul FCU Craiova este acuzat de evaziune fiscală. În prima instanță, Adrian Mititelu a fost achitat.
Transferul lui Mihai Costea, din 2011, îi creează și acum probleme lui Gigi Becali. Patronul FCSB este citat ca martor alături de Valeriu Argăseală în procesul în care Adrian Mititelu este acuzat de evaziune fiscală (alături Gigel Preoteasa, secretar al SC Fotbal Club U Craiova SA la data faptelor) în cazul Mihai Costea.
Gigi Becali și Valeriu Argăseală, citați ca martori în procesul în care Adrian Mititelu este acuzat de evaziune fiscală
Gigi Becali și Valeriu Argăseală au primit citațiile la domiciliu și trebuie să se prezinte la Curtea de Apel Craiova pe data de 11 iunie, la orele 13:00.
În cazul în care patronul și președintele FCSB nu se vor prezenta la Curtea de Apel, cei doi vor fi amendați, iar procedura prrevede ca martorii să fie aduși în fața Instanței cu mandat.
De ce l-a trimis DNA în judecată pe Adrian Mititelu
Transferul lui Mihai Costea de la Craiova la FCSB a fost unul cu cântec pentru că lotul lui Mititelu se afla sub sechestrul Fiscului în momentul perfectării acestuia. Clubul avea debite uriașe către bugetul statului, iar patronul oltenilor nu ar fi avut dreptul să vândă niciun jucător.
Pe data de 31 ianuarie 2011, Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus sechestru pe drepturile federative de joc a 39 de jucători de fotbal, care activau în baza unor contracte de muncă/convenții civile la Universitatea Craiova. Asta pentru că SC Fotbal Club U Craiova SA avea datorii la stat în valoare totală de 9.906.095 de lei, bani pe care Fiscul încerca să-i obțină prin executare silită.
Adrian Mititelu și Gigel Preoteasa au fost trimişi în judecată în vara anului 2016.
Mihai Costea a fost transferat de FCSB de la Craiova în 2011
„Mihai Costea va veni din vară, suma e de 1.400.000 de euro pentru 60 la sută. Salariul lui nu va depăși pragul de la Steaua. Sunt sigur că într-un an la Steaua, un an jumate, va exploda. N-a fost greu să-l conving să vină la Steaua, voia de mult să vină”, spunea Gigi Becali în momentul în care a anunțat transferul jucătorului.
Mihai Costea a fost adus ca o mare speranță la FCSB, dar a sfârșit prin a dezamăgi crunt:
„Am vorbit cu un antrenor care l-a pregătit pe Mihai Costea. Mi-a zis că e un jucător foarte bun, lovește mingea cu ambele picioare, trage la poartă din orice poziție. Sunt sigur că într-un an la Steaua, un an jumate, va exploda. N-a fost greu să-l conving să vină la Steaua, voia de mult să vină”, a mai spus finanțatorul FCSB.
În ultima vreme, Adrian Mititelu a avut mai multe reacții în spațiul public prin care i-a luat partea lui Gigi Becali, în războiul pe care acesta îl poartă cu cei de la CSA Steaua:
„Becali are şanse mari să îşi recâştige numele de FC Steaua. Secţia de fotbal a plecat de mult şi nu mai are cum să o ia din nou. Ei au anunţat în 2017 că au înfiinţat secţia. Este un club nou.
FCSB e fosta Steaua, fosta CCA, cu palmaresul. În mod normal, la apel se va admite incompetenţa judecării. Cum poate spune un club de fotbal care nu exista că vrea un palmares din fotbal, unde nu eşti?”, a spus vineri Adrian Mititelu.
Tot astăzi, Adrian Mititelu i-a sfătuit pe fanii roș-albaștrilor să treacă cu vederea derapajele patronului FCSB, Gigi Becali:
„Nu e Becali cel mai rău, a mai îmbătrânit el acum. Face-ți pace și nu bucurie la dușmani. E mare noroc acolo că-l au pe Becali, cu greșelile lui, dar care vrea și mai ales poate. Va dați seama ce ar aduce acum împăcarea”, a mai spus, la Radio Sport 1, patronul FCU Craiova.