Gigi Becali nu concepe ca FCSB să rateze victoria cu Voluntari, în următoarea etapă a play-off-ului din Liga 1.
Patronul roș-albaștrilor pariază pe echipa lui Toni Petrea și crede că aceasta este capabilă să „zburde singură” împotriva unui adversar care are șanse mari să ajungă în finala Cupei României.
Cu două etape înainte de final, CFR Cluj are două puncte peste FCSB, însă ardelenii joacă în runda viitoare împotriva Universității Craiova. La egalitate de puncte, conform criteriului de departajare în play-off, CFR Cluj este campioană, deoarece a adunat 76 de puncte în sezonul regulat, față de cele 62 de puncte ale formației lui Toni Petrea.
Gigi Becali speră ca FC Voluntari să prindă finala Cupei României, astfel încât ilfovenii să-și menajeze oamenii de bază pentru ultimul act al competiției, care se va disputa pe noul stadion din Giulești.
„N-ar trebui să fie emoție cu Voluntari. Dar o mică emoție e, e joc de fotbal. În situația asta, echipa zburdă singură. Ei trebuie să joace o finală. Nu sunt idioți să bage toată echipa și să rateze finala”, a spus Becali, la Pro Arena.
Etapa viitoare, penultima, programează meciurile CFR Cluj – Universitatea Craiova, FC Farul – FC Argeş şi FC Voluntari – FCSB.
Clasament play-off Liga 1: 1. CFR Cluj – 54 de puncte, 2. FCSB – 52 de puncte, 3. Universitatea Craiova – 45 de puncte, 4. FC Voluntari – 31 de puncte, 5. Farul Constanța – 29 de puncte
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER