Fotbaliștii din Liga 1 au nevoie de certificat verde pentru a juca, dar Gigi Becali a fost surprins de asta și nu a ezitat să-l pună la zid pe Răzvan Burleanu, președintele FRF.
Patronul de la FCSB a aflat de la ProSport despre schimbarea de regulament și a subliniat că își dorește doar ca jucătorii „să nu mai moară” pe teren.
În contextul creșterii alarmane a cazurilor de Covid-19 pe teritoriul României, Federația Română de Fotbal a anunțat care sunt noile reguli care se aplică jucătorilor. Aceștia vor trebui să prezinte Certificatul Verde pentru a putea intra pe teren începând de joi.
Gigi Becali dă de înțeles că nu îi obligă pe jucătorii de la FCSB să nu se vaccineze și recunoaște că nu mai vrea să audă de Răzvan Burleanu.
„Sincer, nu am nicio înștiințare despre acest nou regulament. De unde ați aflat voi de el? Nici pe Burleanu nu îl mai cunosc, să fie clar. Vad că au inceput unii să sară pe mine că oblig fotbaliștii să nu se vaccineze. Sunt minciuni! Eu nu am aflat nimic de noul regulament. Eu doar am vrut să nu mai moară fotbaliștii pe teren”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER