Gigi Becali va fi încântat! Ce a făcut astăzi fotbalistul său de 17 ani căruia i-a pus clauză de 500 de milioane de euro!
Ianis Stoica, fiul fostului stelist Pompiliu Stoica, a ales să meargă la biserică în ultima zi a anului 2019. Ajuns acum la 17 ani, Stoica este în continuare speranța lui Gigi Becali, chiar dacă a fost împrumutat la Petrolul. Imaginea a fost postată de jucător pe Instagram.
Gigi Becali va fi încântat să vadă ce face fotbalistul său de 17 ani căruia i-a pus clauză de 500 de milioane de euro!
Mijlocașul vine după un sezon deloc strălucit în Liga a 2-a, în care echipa sa nu a reușit să se consolideze pe o poziție de promovare, iar evoluțiile sale nu au fost cele așteptate de toată lumea.
Ianis Stoica a debutat în fotbalul mare în urmă cu doi ani, pe 25 octombrie 2017, la vârsta de 14 ani, în meciul de cupă cu Sănătatea Cluj (6-1), în care a și înscris, devenind astfel cel mai tânăr debutant din istoria clubului.
Performanța istorică l-a entuziasmat puternic pe Becali, iar finanțatorul i-a introdus o clauză contractuală de 500 de milioane de euro.
În urmă cu un sezon, acesta a mai fost împrumutat la Dunărea Călărași, formație cu care a retrogradat.